Cazul mezosopranei care a induioast întreagă țară pere să fie departe de un deznodământ în favoarea artistei. Deocamdată ies la iveală detalii absolut terinile din dosar, deși acesta pare a fi departe de a fi soluționat.
Cazul continuă să șocheze opinia publică
Cazul Mariei Macsim Nicoară ține pe jar autoritățile, dar și o țară întreagă. În acest moment anchetă a ajuns în punctul în care soțul femeii, codrin macsim nicoară nu poate fi acuzat că i-ar fi făcut vreun rău soției lui. deși conform analizei se pare că acesta nu a sunat la ambulanță imediat după ce artista ar fi pățit incidentul. mai mult, cea care a decis să apeleze 112 a fost mama acestuia și soacră mezosopranei. cazul devine cu atât mai complex cu cât apar și alte situații. De curând au apărut speculații cum că pianistul codrin Nicoară și-ar fi înșelat soția cu o vânzătoare din satul în care locuiesc. Din câte se pare, femeia ar fi mărturisit că are o relație de amantlac cu soțul mezosopranei.
Cazul ridică însă numeroase semne de întrebare, iar ancehtatorii susțîn că nu există probe pentru a-l acuză pe soțul artistei. Din punct de vedere judiciar, singură cale prin care adevărul ar ieși la iveală este că artista să își revină. Astfel, Maria Macsim Nicoară ar putea elucida întreg misterul dacă s-ar trezi din comă și ar povești ce i s-a întâmplat. Această a trecut printr-o operație dificilă la cap și este deja de mai multe zile în comă. Medicii susțin că a ajuns la spital cu un politraumatism și mai multe leziuni la torace și coloana. Cazul este în continuare pe masă procurorilor care încearcă să stabilească datele xacte ale incidentului. Singura veste bună vine tot de la cadrele medicale care au observat o ușoară ameliorare în ceea ce privește starea acesteia. În circumstanțele actuale cazul ar putea stagna o perioada de timp.