Tot mai multe drame și tragedii au loc în România. În ultima perioadă, cele mai multe întâmplări de groază s-au ținut lanț de țara noastră. Așa s-a întâmplat și în acest caz. Doi asistenți social împreună cu fiul lor au agresat și abuzat grav trei copii.
Persoanele provenite din județul Timiș au primit în total 24 de ani de închisoare după ce au săvârșit asemenea fapte. Se pare că aceștia i-au obligat pe copii să poarte urzici în lenjeria intimă, iar apoi i-au agresat într-un mod de-a dreptul tulburător.
3 Copii au fost nevoiți să treacă prin chinuri grele
Cazul a înspăimântat toată România. Vorbim despre 2 soți împreună cu fiul lor. Aceștia au fost acuzați în cursul zilei de astăzi de rele tratamente oferite minorilor, dar și pentru viol. Întâmplarea s-a abătut pe 3 frați, 2 fetițe de 6 și 10 ani și pe fratele lor în vârstă de doar 12 ani.
În jurul anilor 2016-2017, copiii au fost încredințați acestor asistenți maternali, însă nimeni n-a știut cum trăiesc aceștia. La finalul anului 2020, când psihologul de la Direcția pentru Protecția Copilului din Timiș au discutat cu acești copii.
Atunci, și-au dat seama că micuții fuseseră victimele unor abuzuri fizice și emoționale extrem de grave. Aceștia au fost agresați sexual, bătuți peste gură, mâini și picioarele. De asemenea, fetițele au fost inclusiv violate. Copiii au mai povestit că în perioada în care au rămas fără familie, au fost obligați să poarte urzici în lenjeria intimă pe care o purtau.
Asistenții maternali au fost condamnați la închisoare
Cei 3 agresori au fost condamnați ulterior la 24 de ani de închisoare. Au fost acuzați de rele tratamente pentru minori. Bărbații, adică tatăl și fiul au fost acuzați inclusiv de viol. Femeia a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. Soțul acesteia a primit 9 ani și 4 luni de închisoare. Bărbatul a fost de asemenea condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Cei 3 abuzatori sunt în acest moment, închiși în penitenciar.