Fotbalistul Emiliano Sala a murit instant din cauza rănilor, după ce avionul în care se afla a căzut în Canalul Mânecii în luna ianuarie a anului 2019. 

Acum, la trei ani de la tragicul accident, o instanță a stabilit care a fost, de fapt, cauza morții tinerei speranțe a fotbalului mondial, Emiliano Sala. Sportivul avea doar 28 de ani atunci când a decedat.

Care a fost, de fapt, cauza morții fotbalistul care s-a prăbușit cu avionul în Canalul Mânecii

Atunci când avionul în care se afla s-a prăbușit, Emiliano Sala zbura din Franţa către Ţara Galilor pentru a se alătura echipei Cardiff City. Juriul a concluzionat că sportivul a murit asfixiat de nivelurile toxice de monoxid de carbon din sistemul de evacuare defect al aeronavei.

Cadavrul pilotului David Ibbotson, cel care se afla cu el în avion, nu a fost găsit niciodată, relatează BBC.

Totodată, a mai precizat aceeași instanță, este foarte posibil fotbalistul să fi fost „profund inconştient” din cauza otrăvirii cu monoxid de carbon în interiorul aparatului.

Atunci când i s-a efectuat necropsia, juriul a aflat că sângele lui Sala avea o saturaţie cu monoxid de carbon de 58 la sută, un nivel pe care un patolog l-a numit „otrăvire severă”.

Nu s-a știut până acum! Care a fost, de fapt, cauza morții fotbalistul care s-a prăbușit cu avionul în Canalul Mânecii
Instagram

Cum a intrat monoxidul de carbon în cabina avionului

Brian McDermid, un angajat al Air Accidents Investigation Branch, a explicat cum a pătruns, de fapt, monoxidul de carbon în cabină.

El este de părere că cel mai probabil gazele de eşapament s-au infiltrat în cabină prin sistemul de încălzire. Acesta ar fi rezultatul neefectuării testului de presiune a sistemului de evacuare al avionului.

Specialistul a mai precizat că nu există nicio cerinţă legală pentru astfel de teste, adăugând că, în timpul ultimei sale verificări de întreţinere, „nu a existat nicio dovadă care să sugereze că aeronava nu era în stare de funcţionare sau nu era aptă să efectueze acel zbor”.