Aproximativ 3000 de militari americani și 2000 de membri ai personalului militar vor fi staționați de SUA în România.

Aceasta este o parte a pachetului de măsuri pentru a întări sprijinul acordat de Statele Unite pentru susținerea Europei în fața amenințărilor rusești. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de astăzi de către președintele Joe Biden în debutul summitului NATO. 

Soldații americani vor sosi pe teritoriul țării noastre

Potrivit CNN, în perioada următoare vor ajunge în România aproape 3000 de soldați și 2000 de membri ai personalului militar. Joe Biden a transmis că își dorește să mențină o brigadă suplimentară prin rotație. Astfel, a mai adăugat că SUA vor înființa un cartier general permanent pentru Corpul al V-lea de Armată în Polonia.

Totodată, vor spori trupele dislocate prin rotație în statele baltice, vor trimite două escadrile suplimentare de avioane de luptă F-35 în Regatul Unit și vor deplasa o stație de apărare aeriană suplimentară și alte capacități în Germania și Italia.

„În momentul în care Vladimir Putin a distrus pacea din Europa, Statele Unite și aliații intervin pentru a demonstra că NATO este mai necesară și mai importantă ca oricând”, a declarat Joe Biden.

Câți soldați vor ajunge pe teritoriul României în perioada următoare? Președintele Joe Biden a vorbit despre prezența armatei în țara noastră
Arhivă presă internațională

Președintele american a lăudat rezultatele diplomatice obținute după discuțiile cu Turcia

În declarațiile susținute în debutul reuniuni NATO, Joe Biden și-a exprimat aprecierea față de rezultatele discuțiilor cu Turcia. Astfel, Ankara și-a ridicat obiecțiile și a agreat să sprijine aderarea Finlandei și Suediei la NATO. El a mai adăugat că aderarea celor două state sunt un semn că obiectivele lui Vladimir Putin s-au întors împotriva lui.

„Decizia de a renunța la neutralitate pentru a adera la alianță va face NATO mai puternică și mai sigură. Trimitem un mesaj fără echivoc lumii că NATO este puternică, unită. Măsurile pe care le vom lua în timpul summitului vor spori forța noastră colectivă”, a subliniat președintele american.