Războiul din Ucraina a determinat o serie de scumpiri, care, inevitabil, se resimt și în România. Valul creșterii prețurilor din ultimele luni, dar și războiul economic generat de Rusia au determinat o situație fără precedent. Prețurile de la pompă au explodat, iar românii sunt tot mai împovărați de această situație. Deși Lukoil este o companie rusească, oamenii nu ezită să își alimenteze mașinile și de aici. La fel ca în cazul celorlalte companii, scumpirile s-au resimțit în buzunarele românilor.
Cât costă un litru de combustibil de la Lukoil
Războiul provocat de Rusia nu pare să îi împiedice pe români să alimenteze și de la compania rusească. Chiar și așa, scumpirile s-au resimțit și pentru cei care au ales să își facă plinul la Lukoil, unde un litru de carburant este 7,72 lei. Acest preț se aplică la benzina standard, dar nu este exclus ca în zilele următoare să se înregistreze noi scumpiri.
Ieri, un litru de combustibil de la compania rusească era 7,48, iar în doar o zi s-a scumpit cu 24 de bani. Situația începe să îi îngrijoreze tot mai mult pe români, care se tem că nu vor mai putea face față.
Nici la celelalte categorii de combustibil lucrurile nu stau mai bine. Pentru un litru de motorină standard, românii trebuie să scoată din buzunar 7, 7 lei la compania rusească.
Situația este și mai gravă la benzina și motorina premium, unde prețurile sunt și mai mari. Un litru de benzină de la Lukoil costă 7,99 lei, iar un litru de motorină costă 8,06 lei.
Specialiștii în analiză economică sunt de părere că în perioada următoare, prețurile de la pompă vor crește și mai mult. Oamenii sunt tot mai îngrijorați. Situația destul de grea a românilor care deja se plângeau de scumpiri a fost amplificată și de consecințele economice ale războiului din Ucraina.