Câți bani vor plăti bucureștenii la iarnă pentru încălzirea unui apartament de două camere. Prețul gigacaloriei
În sezonul rece 2023-2024, bucureștenii vor plăti același preț pentru gigacalorie ca și în iarna trecută. Prețul va fi de 346 de lei pe gigacalorie, iar primăria va acoperi diferența reală de aproximativ 1.000 de lei pe gigacalorie.
Astfel, prețul gigacaloriei rămâne plafonat, ceea ce înseamnă că facturile la încălzire vor fi similare cu cele de iarna trecută, dacă consumul rămâne constant.
În medie, o cameră consumă o gigacalorie pe lună pentru încălzire. Astfel, pentru o garsonieră, prețul căldurii va fi în jur de 350 de lei, pentru un apartament cu două camere aproximativ 700 de lei, iar pentru trei camere 1.000 de lei.
Procesul de probe la cald
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. a anunțat că va începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală.
Aceste probe vor avea loc preponderent pe timpul nopții, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare și starea de degradare a conductelor, precum și lucrările din șantierele aflate în diferite stadii de execuție în toate sectoarele municipiului București.
Prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă indică temperaturi scăzute în timpul nopții și crescute în timpul zilei, motiv pentru care probele vor fi efectuate mai ales în cursul nopții.

Scopul și desfășurarea probelor
Probele la cald au scopul de a verifica funcționalitatea traseelor de alimentare de la sursa de producere a agentului termic până la consumator. Acestea vor fi realizate astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toți consumatorii să beneficieze în condiții normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.
Furnizarea căldurii va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutive, între orele 20.00 și 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de 10 grade Celsius sau mai mici.
Responsabilitățile asociațiilor de proprietari
Compania Termoenergetica subliniază că asociațiile de proprietari au obligația de a se asigura că instalațiile interioare proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcționare și că lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente, sunt finalizate.
Instituția a început deja furnizarea căldurii la cerere către spitale, școli, grădinițe, căminele de bătrâni și alte instituții care au solicitat acest lucru. Asociațiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru la registratura instituției sau prin e-mail.





