Câți bani câștigă Klaus Iohannis din chirii! Președintele României și Prima Doamnă sunt proprietarii a nu mai puțin de 6 imobile. Au fost cât pe ce să aibă 7, dar instanța a decis că unul dintre acestea, și anume cel mai important, a fost achiziționat cu acte false de către cuplul prezidențial.
Deci, cât de mulți bani încasează Klaus Iohannis din chirii? Ei bine, totul este înscris în declarația sa de avere, pe care a completat-o în timpul mandatului prezidențial. Potrivit fanatik.ro, veniturile din chirii ale familiei prezidențiale s-au dublat în ultimii 7 ani.
În timpul campaniei prezidențiale, Klaus Iohannis a declarat că și-a cumpărat aceste case din banii obținuți din meditații, în calitate de profesor. Împreună cu soția sa, deține cinci imobile în Sibiu: două apartamente achiziționate în 1997 și 2001 (84 mp, 253 mp) și trei case cumpărate în 1992 și 2007 (377 mp, 76 mp și 64 mp). Cu trei ani în urmă, Carmen Iohannis a moștenit un apartament de 67 mp, tot în Sibiu.
Klaus Iohannis face avere din închirierea imobilelor pe care le deține
Deși toate aceste proprietăți sunt în numele ambilor soți, chiria este încasată separat. Astfel, în declarația de avere completată de președintele României în 2023, Klaus și Carmen Iohannis au încasat suma de 88.778 lei din chirii (44.389 lei fiecare). În ultimul an, aceștia au obținut un venit lunar suplimentar de 7.398 lei, aproximativ 1.479 euro, doar din proprietățile lor.
Această sumă este mai mare decât cea încasată de soții Iohannis în anul precedent. În declarația de avere din 2021, suma totală obținută din închirieri a fost de 82.082 lei, adică aproximativ 6.840 lei pe lună (1.368 euro).
Iată cum s-au schimbat tarifele la chirii practicate de soții Iohannis în ultimii șapte ani, conform declarației de avere a președintelui Klaus Iohannis:
Câți bani au câștigat soții Iohannis numai din chirii
- 2017: 38.034 lei (3.169 lei pe lună)
- 2018: 59.058 lei (4.921 lei pe lună)
- 2019: 71.658 lei (5.971 lei pe lună)
- 2020: 71.484 lei (5.957 lei pe lună)
- 2021: 57.598 lei (4.799 lei pe lună)
- 2022: 82.082 lei (6.840 lei pe lună)
- 2023: 88.778 lei (7.398 lei pe lună)
Cu ochiul liber se poate observa că sumele încasate de Carmen și Klaus Iohannis s-au dublat în ultimii șapte ani. În total, casele lor au generat venituri de 468.692 lei, adică peste 90.000 de euro. Conform declarației de avere, familia președintelui deține în prezent un singur cont bancar, cu un sold de 200.000 de lei.
Cel mai profitabil imobil al soților Iohannis a fost cel din centrul orașului Sibiu, închiriat timp de mulți ani unei bănci. Aceștia au încasat peste 1,2 milioane de lei în chirie până când au pierdut proprietatea în instanță, deoarece actele de achiziție au fost falsificate. Actualii proprietari sunt în continuare în proces în instanță, așa că ANAF-ul nu a început recuperarea sumelor câștigate de soții Iohannis în cei 14 ani în care au fost proprietari.