Fără doar și poate, lui Dorian Popa îi plac luxul și opulența. Artistul vrea mereu să fie diferit și, tocmai de asta, caută lucruri prin care să epateze. Mai nou, acesta a decis să își asorteze hârtia igienică cu faianța și cu obiectele sanitare din baie, așa că a optat pentru negru. Însă, ce nu știe multă lume este faptul că hârtia neagră este un lux.
Dorian Popa este cunoscut în mediul online pentru atenția pe care o are la detalii, mai ales atunci când vine vorba despre propria casă. Vloggerul se pregătește să renoveze, dar se pare că baia va rămâne la fel, elegantă și neagră. Dar, acest context, singura care strica peisajul era hârtia igienică.
Și de data asta, Dorian Popa a demonstrat că este cu un pas în fața tuturor și că nu se uită deloc la bani. Atunci când i se pune pata pe ceva, vloggerul face tot posibilul să se îndeplinească și fix așa a fost și acum când a căutat hârtie igienică neagră.
Dorian Popa aruncă miile de euro în toaletă
Pentru multe persoane, hârtia igienică trebuie să servească scopului și aprope că nimeni nu dă doi bani pe culoare. Cu excepția lui Dorian Popa care nu a mai vrut să folosească clasica hârtie albă. Astfel, de câteva zile, în baia artistului tronează role de hârtie igienică de culoare neagră, din categoria de lux.
Deși poate părea ciudat, această hârtie chiar este un lux, la propriu, mai ales dacă judecăm după prețul ei. În mod normal, un bax de hârtie obișnuită costă între 12-13 lei cea mai ieftină, iar prețul urcă în funcție de calitate. Doar că, atunci când vine vorba de hârtia lui Dorian, prețul este în euro.
Pe OLX, platforma unde se găsesc aceste role negre de hârtie igienică, prețul lor este de 5.000 de euro. Cele patru role vin într-un ambalaj de lux, special pentru pretențioși.