Câți bani au încasat cei doi actori

Câți bani a primit Ștefan Bănică, pentru rolul din „Liceenii”. Aceeași sumă i-a fost acordată și Oanei Sârbu!
Facebook

Atât Ștefan Bănică Junior cât și Oana Sârbu au primit aceeași sumă de bani, pentru rolurile principale ale serialului ”Liceenii”. Deși acum suma ne poate părea extrem de mică, pentru acele vremuri, banii pe care i-au primit Ștefan Bănică şi Oana Sârbu reprezentau o sumă onorabilă.

„Pentru rolul din Liceenii am primit 9.000 de lei, bani pe care i-am cheltuit pe o canapea, două fotolii și o mașină de spălat. Nu prea îmi dădeam seama de ce va urma. Nu m-am gândit ce impact va avea rolul pe care l-am interpretat asupra vieții mele artistice. Dupa ce filmul a apărut pe ecrane a fost o nebunie. Toate fetele se tundeau ca mine. Lumea mă striga pe stradă Dana. A fost explozie”, a declarat Oana Sârbu.

Ştefan Bănică Jr. interpretul rolului Mihai, a fost luat din armată pentru a putea filma. Artistul a declarat mai de mult că pentru el „Liceenii” a fost ca un al doilea certificat de naştere. Evident, odată cu lansarea filmului, viaţa lui cât și cariera sa au luat o altă întosătură.

„Pentru mine, filmul „Liceenii” a insemnat un act de identitate, al doilea certificat de naștere. Atunci, pentru prima oară, Nicolae Corjos mi-a spus Ștefan Bănică Junior. În 1985 am intrat la Institutul de Teatru și am plecat în armată la Craiova. Toți studenții la actorie au dat probe pentru rolul Mihai, dar lui Corjos nu i-a plăcut niciun candidat. Am fost scos din armată pentru a da probe pentru film”, a dezvăluit și Ștefan Bănică Junior.