Este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi – și nu doar pentru talent. Andra se mândrește cu frumusețea ei naturală, cu care a fost înzestrată încă din naștere și la care nu a „umblat” deloc. Însă, chiar dacă n-are nicio intervenție, nu exclude deloc posibilitatea ca, pe viitor, să ajungă într-un cabinet de medicină estetică.
Andra a declarat, nu de puține ori, că nu exclude niciodată posibilitatea de a-și face vreo intervenție. Artista vrea să arate cât mai bine, atât pentru ea cât și pentru fanii ei. Așadar, când vor apărea problemele care inevitabil sosesc odată cu vârsta, este foarte posibil să o vedem până și pe Andra pe mâna medicului estetician.
„Deocamdată nu am nicio operație, însă fiind artistă vreau să arăt bine pentru fanii mei. Însă acum mă simt bine în pielea mea și este ok”, spunea Andra, în urmă cu câțiva ani.
Și chiar dacă a trecut timpul, artista nu și-a schimbat deloc părerea. Chiar în acest ani, întrebată din nou de poziția ei față de operații, Andra a confirmat faptul că încă se gândește la posibilitatea de a-și face intervenții.
„Nu exclud asta pe viitor. Poate peste 10 ani voi vrea o intervenție sau injecții ca să mă simt mai bine când mă uit în oglindă”, mai spunea Andra.
Trebuie să fie, însă, unele noninvazive, precum o injecție-două, dat fiind că îi este teamă de bisturiu.
Artista a concluzionat: „Nu știu cum aș trece peste frica mea de ace și bisturiu. Sunt îngrozită de ele. Ar trebui să fiu foarte, foarte motivată să mă las pe mâinile unui medic”.
Andra are 33 de ani, doi copii și nicio intervenție estetică la activ.