Gina Pistol este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de la noi.

Chiar dacă a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane, fanii o așteaptă cu sufletul la gură. Gina le-a promis că se va întâmpla asta cât de curând, dar, totuși, a păstrat o notă de suspans  și nu a spus nimic concret.

Gina Pistol a reușit să se remarce imediat în televiziune și nu este de mirare că cei de la Antena 1 i-au dat pe mână cele mai ambițioase proiecte. „Asia Express” sau „Chefi la cuțite” sunt doar două dintre cărțile de vizită ale Ginei. Iubita lui Smiley nu a stat doar la cârma emisiunilor, ci a și fost invitată în câteva proiecte.

Gina Pistol a renunțat la facultate

Gina a demonstrat că indiferent de ipostaza în care este pusă, se poate descurca de minune. Vedeta pare că este făcută pentru micile ecrane. Ceea ce nu știe multă lume este faptul că aceasta nu are studii în domenii. Nu doar că nu a urmat o școală de jurnalism, dar nici liceul nu a fost unul de profil.

Gina Pistol a terminat o Școală de Arte și Meserii din Roșiorii de Vede și nu a avut planuri pentru facultate. Vedeta a vrut să muncească de mică și, astfel, s-a angajat ca vânzătoare în oraș. Abia după ce s-a mutat la București a realizat că are mai multe oportunități și a profitat de fiecare șansă. Gina a fost remarcată destul de repede de oamenii cu capital financiar și social, iar viața ei s-a schimbat radical.

„O familie mare… O casă, o grădină cu flori şi mulţi copaci, o pisică care să-mi stea în poală şi să toarcă, o lume mai bună pentru copiii mei şi un soţ cu care să împart toate astea”, declara, acum ceva timp, Gina Pistol despre cel mai mare vis al său.