Adi de la Vâlcea este unul dintre cei mai invidiați maneliști din țara noastră.

Acesta se laudă cu o viață luxoasă. A lansat melodii pe bandă rulantă, iar fanii nu au ezitat să-l susțină și să fie aproape de el. Este destul de rezervat și preferă să nu discute prea mult despre numeroasele conturi bancare pline cu milioane pe care le deține și nici despre mașinile de lux pe care le colecționează și care se ridică la peste jumătate de milion de euro.

Adi de la Vâlcea este cunoscut, datorită talentului său și atmosferei pe care o făcea la petreceri, încă de când era un puști. În copilărie, a fost foarte sărac. Mama sa vindea mălai, ca să poată strânge bani să îi cumpere o chitară. Lucru pe care l-a și realizat.

Câte clase are, de fapt, Adi de la Vâlcea. Manelistul a recunoscut fără niciun pic de jenă: „Nu îmi pare rău”
Evenimentul zilei

A renunțat la școală pentru muzică

Adi de la Vâlcea a crescut în sărăcie încă de mic copil. Din cauza aceasta, a ales să renunțe la școală pentru pasiunea sa înflăcărată pentru muzică. Ulterior, cariera i-a oferit în viață tot ce și-a dorit: bani, faimă, dar, mai presus de orice, liniște. Este un bărbat împlinit, care se zbate, din răsputeri, pentru familia sa. Adi de la Vâlcea se răsfață ori de câte ori are ocazia: bijuterii pe patru roți, vacanțe de vis și case ca niște palate. Acesta a declarat că nu îi pare rău că are doar 9 clase.

„Da, am fost sărac. Eu mi-am dat seama cât am fost de sărac acum, mai recent, când am început să am, ca să zic așa. Dormeam câte 4-5 în pat. Eram toți foarte săraci, nu avea nimeni. Mama a vândut mălai, pentru că a văzut un talent în mine, a făcut și un car și a strâns bani cu bunica mea ca să îmi cumpere o chitară.

[…]

Nu mă duceam la școală, pentru că nu aveam foarte multe cântări la nunți. Am doar nouă clase, dar nu îmi pare rău că am renunțat la școală, pentru că îmi place să recuperez. Eu aveam abonament la bibliotecă și luam cărți aproape zilnic și le duceam înapoi neîndoite ca să primesc altele. O mătușă are o bibliotecă de aproape 500 de cărți și pe toate le-am citit de cel puțin 3 ori. Când văd un om deștept, mă lipesc de el. Visul meu a fost să cânt într-un restaurant și am reușit să fac asta la 14 ani”, a declarat Adi de la Vâlcea la un post de televiziune.

Pe lângă muzică, pasiunea lui Adi de la Vâlcea este și cea a mașinilor luxoase. De curând, acesta și- achiziționat 2 bijuterii pe patru roți, marca Lamborghini. Artistul nu se poate stăpâni când vine vorba de vreun bolid.