Reclamă

Cătălin Zmărăndescu a revenit în România, după ce a fost eliminat din competiția sportivă „Survivor”. Zece săptămâni a petrecut fostul luptător în jungla din Republica Dominicană. Faimosul a plecat din emisiunea de la PRO TV, după ce a fost votat de public. Duminică seară, 27 martie, el a ajuns în România și a făcut primele declarații. 

După mai bine de două luni de supraviețuit în jungla din Republica Dominicană, Cătălin Zmărăndescu s-a întors, într-un final, acasă. La aeroport, fostul concurent de la „Survivor” a fost așteptat de soția lui, Luiza, și cei doi copii pe care îi au împreună. Revederea a fost una emoționantă, iar mulți s-au mirat cât de transformat este acum Cătălin Zmărăndescu. Bărbatul a ajuns de nerecunoscut, după ce a slăbit aproximativ 30 de kilograme.

Cătălin Zmărăndescu a făcut-o praf pe Laura Giurcanu

Cătălin Zmărăndescu a explicat că experiența de la „Survivor” a fost una groaznică. După ce că a fost nevoit să stea zile întregi nemâncat, fostul luptător a mărturisit că unii dintre coechipierii lui erau periculoși. Cum era de așteptat, el nu s-a abținut și a spus că Laura Giurcanu a fost cea care i-a manevrat pe toți cei din echipa Faimoșilor.

„A fost horror şi nu glumesc, horror! Nu vă închipuiţi! Le spun tuturor celor care cred că este o joacă, nu, nu este. Când respecţi regulile, ajungi exact cum sunt eu, în momentul ăsta şi eu am respectat toate regulile. Am luat concursul exact ca atare şi am vrut să simt totul la extrem, numai că a fost mai mult decât mi-am imaginat eu vreodată.

Am avut momente în care mi-a părut tare rău că am ieşit, oarecum mi s-a părut nedreaptă ieşirea mea, dar nu mai contează, totul e de domeniul trecutului. Nu ştiu dacă merită să câştige Faimoşii. Sunt colegii mei de echipă, dar nu cred că merită să câştige Faimoşii. Eu am fost acolo şi ştiu tot ce se întâmplă. Am avut parte numai de accidentaţi, oameni cu probleme medicale, de oameni care nu reuşesc să îşi aducă aportul la joc şi la bunăstarea echipei.

Am avut într-adevăr două ieşiri, dar am avut un motiv. Nu au fost de om nebun şi neasumat. Am văzut declaraţii şi tot, nu pot să mă supăr pe nimeni social, doar că am văzut fiecare cum este şi nu m-am înşelat din punctul acesta de vedere.

Trebuie să vă spun ceva, nu pot să tac din gură. Ştiţi care e omul cel mai periculos din echipa noastră? Laura. Laura i-a făcut pe toţi cu capul. TJ nu s-a certat niciodată cu mine din motivele lui personale. A fost manipulat. Şi Emil Rengle a încercat să facă ceva în umbra Laurei. Laura a schimbat tot jocul, i-a făcut varză pe toţi. Când am spus şerpişori mici, mă refeream la Laura şi Marian Drăgulescu, nu la Elena”, a declarat Cătălin Zmărăndescu, la revenirea în țară, pentru PRO TV.

foto: captură PRO TV

Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro