Un singur aliment la care a renunțat l-a ajutat pe Cătălin Scărlătescu să dea jos 30 de kilograme. În trecut, chef-ul cântărea nu mai puțin de 130 de kilograme. În prezent, Cătălin Scărlătescu are o greutate de aproximativ 100 de kilograme.

Se pare că renunțarea la pâine l-a ajutat pe acesta să scape de un număr considerabil de kilograme. Bucătarul are și un sfat pentru toată lumea referitor la alimentație și produsele pe care le aleg spre a le consuma. Acesta îndeamnă la o mai mare atenție în momentul în care ne stabilim meniul.

A slăbit 30 de kilograme adoptând un stil de viață sănătos

Sursa: Social media

„Am slăbit pentru că nu am mâncat pâine. Preferam un sendviş cu mezeluri, am uitat să mai gătim. Eu am slăbit şi vă recomand să vă uitaţi bine pe ce daţi banii. Nu vă zgârciţi cu stomacul vostru! Investiţia cea mai mare este ce băgaţi în voi.” a spus Cătălin Scărlătescu, conform spynews.ro

Nu doar că a renunțat la pâine, dar Scărlătescu a adoptat și un stil de viață mai sănătos. A mâncat salate, legume verzi, dar și fructe, iar acest tip de alimentație l-a ajutat să mai piardă câteva kilograme. 

„Am mâncat doar salate proaspete, spanac, ștevie, castraveți, roșii, mere, grapefruit, prune, nuci și migdale neprăjite și nesărate. Nu contează ordinea sau cantitatea, însă nu ai voie să mănânci nimic altceva. Legumele se pot face pe grătar, verziturile se fac salate proaspete stropite doar cu lămâie, fără ulei, și un strop de sare, iar fructele se consumă proaspete.” a completat chef Cătălin Scărlătescu

Cătălin Scărlătescu și-a dorit să slăbească cu atât mai mult cu cât și rezultatele analizelor sale nu erau atât de bune. De altfel, carnea și alcoolul nu se mai regăsesc în alimentația acestuia.

„Am zis că vreau să fac o schimbare. Dar cred că erau şi toate date peste cap în analize. Erau praf, nu mai dormeam bine şi am zis, gata, trebuie să slăbesc. Nu mai mănânc carne deloc, nu mai beau alcool. E simplu. Eu am spus într-o zi că nu mai fumez şi n-am mai fumat, la fel pot să zic orice. Nu am mâncat pâine, carne, dulciuri şi nu am băut alcool.” a povestit Cătălin Scărlătescu despre dieta lui pentru Spynews.ro