Cătălin Predoiu, mandat de a discuta excluderea lui Victor Ponta din PSD
Președintele interimar al Partidului Național Liberal (PNL), Cătălin Predoiu, a anunțat că a primit un mandat din partea liberalilor pentru a discuta cu Partidul Social Democrat (PSD) despre posibila excludere a lui Victor Ponta din rândurile social-democraților. Această decizie vine în contextul în care Ponta nu sprijină candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu.
Predoiu a declarat că va aborda această problemă în termeni colegiali și civilizați în cadrul coaliției. „Am încredere în președintele PSD și în conducerea PSD că vor rezolva această problemă așa cum trebuie”, a precizat Predoiu. El a subliniat că toate partidele din coaliție trebui să susțină un candidat unic, Crin Antonescu.
Referitor la intențiile politice ale lui Victor Ponta, Predoiu a afirmat că nu este surprins de acțiunile acestuia, considerând că această problemă este mai degrabă una internă a PSD. El a subliniat că PNL își menține angajamentul față de coaliție și candidatura comună.
Întrebat de ce PSD nu a luat încă o decizie cu privire la Victor Ponta și dacă acesta ar putea fi o rezervă în cazul unor probleme cu candidatura comună, Predoiu a răspuns că nu crede că există o astfel de gândire la nivelul conducerii PSD. „Este într-adevăr un subiect acela de a da în tot partidul acest mesaj, în toate partidele”, a adăugat Predoiu.
Pe 19 februarie, Victor Ponta își anunțase intenția de a candida la alegerile prezidențiale din luna mai, însă nu din partea PNL și PSD. Tot în contextul discuțiilor despre Victor Ponta, premierul l-a demis pe acesta din funcția de consilier onorific la începutul lunii februarie, invocând o „activitate politică mai intensă” din partea fostului prim-ministru. Marcel Ciolacu, liderul PSD, precizase anterior că Ponta va fi exclus din partid dacă își depune candidatura la prezidențiale, însă până în prezent nu s-a luat o decizie în acest sens.





