Cătălin Moroșanu este foarte mândru de familia sa. Iar în urmă cu aproximativ jumătate de an a devenit tată pentru a doua oară. Luptătorul face naveta Iași-București ca să își vadă cei doi copii și soția.

Cătălin Moroșanu face naveta Iași-București la două săptămâni

Luptătorul se împarte între Iași, acolo unde are întreaga familie, și București, unde are clubul lui de sport. Cătălin Moroșanu face naveta ca să poată fi alături de copii și în același timp să se ocupe de academia care îi poartă numele.

Sursa: Social Media

Când vine vorba de familia sa, sportivul se emoționează extrem de tare. Rolul de tată îi vine mănușă și l-a schimbat complet și o apreciază pe soția sa, care se ocupă cu mare atenție de Natalis și Patrick.

Într-un interviu pentru Kanal D, Cătălin Moroșanu a mărturisit că fiica lui, în vârstă de 12 ani, a fost la început geloasă când a venit pe lume Patrick, însă pe parcurs a învățat să fie responsabilă și să aibă grijă de frățiorul ei.

„Fac naveta Iași-București, cum am făcut toată viața… De 12 ani fac naveta. (…) Nu este numai meritul meu, este și meritul soției mele. Noi am fost foarte mici când ne-am cunoscut. Ne-am educat unul pe altul. Dacă ne-am cunoaște acum, nu știu dacă ne-am mai suporta. Noi suntem parteneri.


E o senzație frumoasă să ai copii. Băiețelul are acum 4 luni și se schimbă. Eu dacă vin o dată la 2-3 săptămâni acasă, îl văd schimbat. Natalis, ea are 12 ani acum, a fost mereu în centrul atenției… la început a fost geloasă, dar acum conștientizează că ăsta mic trebuie să primească toată atenția. Lucrurile astea sunt normale în orice familie. Ea fiind mai mare, trebuie să fie responsabilă, să aibă grijă de Patrick, să-l educe”, a povestit sportivul.

Viața de tătic l-a schimbat pe Cătălin Moroșanu

Mai mult, Cătălin Moroșanu a făcut o destăinuire neașteptată. La începutul carierei lui, acesta nu a adunat niciun ban, pentru că era preocupat să se distreze și să-i cheltuie în cluburi sau în vacanțe.

„Când eram puștan și aveam 20 și ceva de ani, eu îmi cheltuiam banii prin cluburi, vacanțe. La început de carieră n-am strâns niciun ban”, a declarat sportivul.