Reclamă

Președintele USR, Cătălin Drulă, solicită demiterea imediată a președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, invocând acuzații grave de fraude electorale la alegerile recente. Drulă susține că acestea sunt „cele mai mari fraude electorale” din istoria recentă și că situația din sectoarele 1 și 2 ale Capitalei reprezintă „bezna democrației”.

„Cer demiterea imediată a lui Toni Greblă: frauda electorală nu trebuie tolerată! Toni Greblă, marioneta PSD-PNL la AEP, trebuie să plece imediat. Sub conducerea sa, vedem cum sunt în plină desfășurare cele mai mari fraude electorale din istoria recentă. Este clar că Greblă a fost încă de la început doar unealta cu care Ciolacu și Ciucă au vrut să controleze alegerile cu orice preț. Ce se întâmplă la sectoarele 1 și 2 este bezna democrației. Refuzul mafiei PSD-PNL de a renumăra voturile, în ciuda tuturor dovezilor clare de fraudă, arată că sunt dispuși să închidă inclusiv democrația”, a scris liderul USR pe Facebook.

Președintele USR a mai declarat că formațiunea sa nu va permite ca voturile „să fie manipulate și furate de un sistem corupt” creat de liderii PSD și PNL. „Sute de voturi furate, procese verbale falsificate și un sistem electoral în derivă – toate acestea se întâmplă sub ochii lui Toni Greblă, care trebuie să își dea demisia. PSD – PNL și complicele lor, Toni Greblă, distrug democrația din România. Ne vom apăra voturile cu toate mijloacele. Nu vom permite ca voturile noastre să fie manipulate și furate de un sistem corupt construit de Ciolacu și Ciucă. Greblă și cei care l-au pus acolo trebuie să plătească pentru această fraudă în desfășurare și distrugerea încrederii oamenilor în alegeri”, a completat Cătălin Drulă.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro