Reclamă

În ultima perioadă, relația dintre Cătălin Cazacu și Ramona Olaru a atras atenția tuturor. Lucrurile par să fie incerte, iar cei doi ba se căsătoresc, ba se despart, ba se ceartă și se împacă iar. Incertitudinea pare că le definește legătura, iar toți sunt curioși să afle care este adevărul. Cătălin Cazau a făcut lumină și a vorbit despre relația de cuplu.

În urmă cu doar câteva săptămâni totul era lapte și mire în relația dintre Cătălin Cazacu și Ramona Olaru. Matinala de la Antena 1 anunța că a fost cerută în căsătorie și toată lumea aștepta nunta. Însă de atunci, lucrurile par că s-au schimbat. Ramona a apărut fără inelul de logodnă, cei doi au fost surprinși certându-se în public, iar postările din mediul online ale acesteia duc și ele cu gândul la o despărțire.

Acum, Cătălin Cazacu a dat cărțile pe față și a spus ce se întâmplă. Acesta a mărturisit că relația lui cu Ramona este cât se poate de normală. Evident mai există certuri, ca în orice cuplu, însă nimic cât să le zdruncine legătura.

„Zice lumea ce o vrea, eu tot pe a mea o țin. Ce să spun? Am avut la un moment dat o perioadă în care mai culcam urechea la ce spune lumea. Acum mă doare acolo în cuvântul ăla care începe cu C și se termină cu UR. Poate să zică ce o vrea, eu tot o iubesc pe Ramona. În rest, știi cum e vorba aia: lumea spune, noi te credem, dar nici tu să nu mai faci.”, a declarat Cătălin Cazacu, potrivit ego.ro.

Cătălin Cazacu rupe tăcerea! Motociclistul a spus totul despre presupusele probleme din relația cu Ramona Olaru
Social media

„Ne place totul unul la altul”

Deși au divergențe și nu sunt mereu pe aceeași lungime de undă. Cătălin Cazacu și Ramona Olaru pare cu nu pot sta mult timp departe unul de altul. Cei doi sunt persoane vulcanice, așa că scânteile apar repede, dar și dispar la fel.

„Nu ne certăm. Ca orice oameni, avem și noi subiecte în care avem păreri diferite. Atât, este singurul lucru. În rest, nu ne certăm, suntem foarte bine. Suntem împreună, suntem OK. Ne place totul unul la altul, nu e nimic să nu ne placă.

Dacă nu ne plăcea, nici eu nu stăteam cu ea și nici ea nu stătea cu mine. Suntem reali. Când ne certăm, ne certăm. Când ne împăcăm, ne împăcăm. Când ne iubim, ne iubim. Suntem oameni reali.”, declara Cătălin Cazacu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro