Reclamă

Nu mai este niciun secret faptul că Botezatu este unul dintre cei mai râvniți burlaci din țară. De-a lungul timpului, acesta s-a afișat la braț cu fel de fel de domnișoare, toate dornice de faimă și celebritate. Din păcate, cu niciuna dintre ele nu a putut să aibă o relație de lungă durată. Însă, oare se vor schimba lucrurile de data asta?!

Cătălin Botezatu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Numele său este destul de puternic încât lumea își dă seama cine este și ce a realizat la viața lui. Cariera sa este cea mai bună carte de vizită, dar se pare că nu la fel de bine au mers lucrurile și pe plan personal.

Una dintre cele mai sonore relații pe care a avut-o a fost cea cu Bianca Drăgușanu. Din păcate, nici aceea nu a avut un final fericit, așa că Bote a decis să nu mai fie la fel de transparent cu femeile din viața lui. Și, totuși, de această dată a renunțat la acest principiu și pare că se afișează cu cea care i-a furat inima.

Cătălin Botezatu și-a găsit sufletul pereche?! Cine este bruneta focoasă care nu se mai dezlipsește de designer
Instagram

Cătălin și Alexandra, împreună la Untold

În ultima vreme, Cătălin a ținut-o din petrecere în petrecere și nu a fost singur, așa cum erau fanii obișnuiți să-l vadă. Acesta a avut mereu alături o brunetă focoasă care-l soarbe din priviri. Ba chiar i-a făcut și o declarație siropoasă prin care i-a mulțumit lui Botezatu că este alături de ea de mai bine de un an.

„Îți mulțumesc pentru ceea ce ai făcut pentru mine, ai fost totul pentru mine, familia mea! Sunt cea mai fericită fată din lume că te am în viața mea. Fără tine nu aș fi putut fi cine sunt azi. Nu o să pot să-ți mulțumesc niciodată îndeajuns! Mă rog să exiști pentru totdeauna în viața mea și îți primit că voi fi acolo pentru tine, orice ar fi! Te iubesc până la infinit și dincolo de el!”

Bruneta care nu se mai dezlipește de Cătălin Botezatu se numește Alexandra Doicescu și, potrivit celor de la click.ro, cei doi s-ar fi cunoscut chiar la prezentările de modă ale designerului. Alexandra a defilat de multe ori pentru Botezatu, iar acum, din imaginile postate de ea, ipostazele celor doi îi duc pe toți cu gândul la un cuplu.

Însă, pe lângă faptul că este model, Alexandra are planuri mari în ceea ce privește viitorul profesional. Proaspăt absolventă de medicină la Constanța, aceasta vrea să se mute la București pentru a deveni medic chirurg.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro