Cătălin Botezatu are vârsta de 55 de ani, însă felul în care arată nu te-ar face să crezi că designerul de modă se apropie de împlinirea vârstei de 60 de ani. Cu toate acestea, multe voci spun că Botezatu s-ar fi „păstrat” atât de bine din cauză ca a apelat la ajutor din partea medicului estetician.
Cătălin Botezatu mărturisește că tot ceea ce face pentru a-și menține tenul este să folosească produse cosmetice de calitate. De altfel, designerul de modă spune că nu are niciun lifting și nicio operație estetică până la momentul actual.
„Nu cred că aș fi atât de penibil..”
„Folosesc cosmetice de calitate și cam atât. Altceva nu fac. N-am niciun lifting! Nicio operație estetică. Deocamdată! Dar nu cred că aș fi atât de penibil ca bărbat încât să fac tot felul de operații din astea. Acum sunt sigur că arăt obosit, dar în general arăt binișor.” a declarat în urmă cu mai mult timp Cătălin Botezatu pentru Viva!
Dacă Cătălin a avut grijă de felul în care arată, nu am putea spune același lucru și despre sănătatea sa. Designerul de modă s-a confruntat în trecut cu mai multe probleme de sănătate. Una dintre cele mai grave a fost faptul că a descoperit că are cancer. În ciuda acestui diagnostic crunt, Bote nu și-a pierdut speranța și a făcut tot ce a fost necesar pentru a-și salva viața.
„Mi-a fost greu! Nu este ușor să afli dintr-odată – spun dintr-odată, pentru că eu sunt un om care se controlează permanent, aș spune că sunt obsedat de analize, și de analize amănunțite – că am cancer. Stai liniștit așa și, dintr-odată, te trezești că, în urma unei simple analize și a unui simplu apendic inflamat, afli că ai o tumoare de natură cancerigenă, ai cancer.” a declarat Cătălin Botezatu pentru sursa citată anterior