Cât trebuie să plătești dacă vrei să te angajezi la Metrorex. Personalul este anchetat de fraudă
O bilă neagră a fost adăugată, zilele acestea, imaginii celor de la Metrorex. Compania este acuzată și cercetată pentru fraudă, după ce s-a aflat cum se fac, de fapt, angajările. Se pare că pentru unele posturi sumele sunt de mii de euro, iar unii sunt dispuși să plătească.
Faptul că nu orice ajunge la Metrorex este din ce în ce mai valabil. Și nu pentru că nu ar avea pregătirea sau competențele necesare, ci pentru că nu dispun de banii sufiecienți. Da, la Metrorex, există anumite persoane care cer sume fabuloase în schimbul cărora garantau obținerea unui post.
Cei care cereau între 6.000 și 7.500 de euro de la fiecare candidat dornic să lucreze pentru Metrorex au ajuns în atenția anchetatorilor. Rețeaua era una extrem de consolidată și era formată dintre actualii angajați, dar și din foștii angajați Metrorex. Doi dintre ei erau mereu supraveghetori la concurs, iar cel de-al treilea era intermediar.

„În cursul lunii noiembrie 2022, inculpaţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, acţionând coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, în vederea fraudării unui concurs organizat de Metrorex SA pentru ocuparea unor posturi de mecanic ajutor locomotivă”, potrivit comunicatului.
Ieri, persoanele acuzate au fost reținute pentru 24 de ori. Toate sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă. În urma anchetelor, persoanele au fost arestate preventiv, potrivit deciziei luate de Tribunalul București.





