Reclamă

Andreea Esca este una dintre cele mai cunoscute știrile de la noi din țară. Seară de seară, vedeta apare pe micile ecrane pentru a aduce cele mai noi informații românilor. De mai bine de 25 de ani, Andreea Esca este angajată la PRO TV. Ea a declarat în repetate rânduri că își face meseria cu mare drag. Recent, într-un interviu pentru ego.ro, prezentatoarea tv a vorbit despre continuitatea ei în televiziune. 

Andreea Esca prezintă știrile PRO TV de ani buni. Deși multe vedete au preferat să renunțe la aparițiile televizate, se pare că nu de aceeași părere este și știrista. Andreea Esca a mărturisit că nu știe cât timp va mai prezenta știrile, însă nu are în plan să se retragă prea curând.

Când are de gând Andreea Esca să se retragă de la PRO TV

„Nu există o anumită limită, dar cred că în fiecare profesie contează anumite date pe care le ai și cred că, indiferent de vârstă, dacă ești o persoană care are un aspect prezentabil, este important în televiziune. De aceea este televiziune, ca să ne vedem. Și cred că atâta vreme cât poți să îți faci profesia bine și să ai și un aspect plăcut, indiferent de vârstă, poți să mergi mai departe. Nu știu dacă există niște limite, depinde de foarte mulți factori”, a declarat Andreea Esca, pentru ego.ro. 

Vedeta a vorbit și despre posibilitatea ca fiica ei, Alexia Eram, să-i ia locul la PRO TV.

„Locul este de dat pentru toată lumea întotdeauna, locurile nu se dau, se iau, așa încât, e liber pentru orice candidat”, a mai adăugat aceasta.

foto: instagram

Andreea Esca a slăbit enorm

În ultima perioadă, Andreea Esca a slăbit spectaculos. Pentru că și-a dorit să aibă o siluetă perfectă, vedeta a apelat la ajutorul unui nutriționist și a ținut un regim. Știrista dezvăluia faptul că nu a fost nevoită să renunțe la alimentele preferate, dar a fost atentă să le consume în cantități mai mici.

„Am ținut dietă, am mers întâi la un nutriționist. De exemplu nu mănânci mai multe feluri de proteine la o masă. Adică nu mai mănânci șnițel, care are și carne și ou și făină, sau nu mănânci carne cu cartofi. În primul rând, asta e cel mai important, că asta făceam și asta facem toți, că sunt gustoase, adică vrei să mănânci carne cu cartofi, nu ai chef să mănânci carne cu salată, dar dacă vrei să slăbești, mănânci carne cu salată și nu mai mănânci o porție de 200 de grame, mănânci o porție de 100 de grame, asta e tot. Nu mai mănânci atât de mult și te obișnuiești așa.

Eu nu am mâncat zahăr decât din fructe, nu am mai mâncat dulciuri, ca să evit, și pâine, tot așa, o singură felie de pâine la masă, o felie, mă rog, mică, de pâine de secară, care mie îmi place foarte mult. De exemplu, cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine, pentru că mie îmi place pâinea foarte mult, nu am o problemă să renunț la dulciuri”, spunea Esca pentru Click.ro.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro