Nu mai este niciun secret faptul că Michael Jackson a fost o legendă, dar și o sursă de inspirație pentru fanii săi.

Artistul nu i-a influențat pe admiratori doar cu muzica lui, ci și cu felul lui de a fi, la propriu. Așa se face că din ce în ce mai multe persoane vor să păstreze amintirea lui vie și să arate precum el.

Michael Jackson, supranumit și regele muzicii pop a avut milioane de fani în lumea întreagă. Chiar dacă legenda muzicii s-a stins demult din viață, încă sunt persoane care vor să își amintească mereu de el. Așa se face că, unele dintre ele, cele mai curajoase, apelează la operații menite să-i facă să semene cu Michael.

Este și cazul unui bărbat din Argentina a cărui obsesie de a arăta precum Michael Jackson nu a avut nicio limită. Acesta a apelat la operații de la o vârstă fragedă, de la 15 ani și, până în prezent, are la activ 11 astfel de intervenții. Leo Blanco, pe numele lui din buletin, susține că este loc de mai bine și că el este departe de a fi atins perfecțiunea.

Cât l-a costat pe un tânăr obsesia de a arăta precum Michael Jackson. „Chirurgii refuză să mă mai opereze”
social media

Fanii lui Michael Jackson nu au limite

„Mai am nevoie de încă trei operații la nas și una la bărbie. Aș vrea să îmi fac niște injecții pentru a-mi ridica puțin sprâncenele și un lifting facial. Chirurgii refuză să mi-l facă pentru că mă consideră prea tânăr.

Odată ce începi cu operațiile, este o buclă fără sfârșit. Nu te poți mulțumi doar cu una sau două proceduri. Mereu tânjești după mai mult și mai mult”, a adăugat bărbatul, potrivit newsweek.ro.

Mama lui este sceptică cu privire la aspectul lui fizic. Femeia este destul de îngrijorată, mai ales că fiul ei nu mai este deloc așa cum îl știa. Însă, a declarat că îl susține în tot ceea ce face, doar de dragul lui.

Momentan, Leo Blanco profită de faptul că seamănă destul de mult cu Michael Jackson. Așa că a început să aibă propriile spectacole, dar și fani.