Eda Csoregi se numără printre cele 10 ispite care se află acum în Thailanda. Tânăra de 23 de ani este profesoară de matematică, este pasionată de modelling și de atletism. Pentru că a ocupat acest loc, respectiv de ispită, frumoasa brunetă și-a luat rolul în serios inclusiv în mediul online, unde a postat o fotografie incendiară.
Urmăritorii ei au fost luați prin surprindere
Atentă la imaginea ei și la ceea ce împărtășește cu prietenii pe rețelele sociale, Eda a postat recent o fotografie în care apare nemaipomenit de sexy. Aceasta și-a asortat la unghiile vișinii, o rochie pe măsură. Tânăra a optat pentru o ținută extrem de decoltată, de o nuanță mai închisă decât unghiile, la care a adăugat un lănțișor lung care să îi pună formele în evidență.
Chiar ea a declarat înainte de începerea emisiunii că îi place să seducă și nu va rata nicio secundă să își arate calitățile. Mai mult de atât, Eda a susținut că ar fi ceva special dacă și-ar găsi jumătatea în Thailanda.
Până la această vârstă se consideră o femeie împlinită, cel puțin pe plan profesional, activând deja în domeniu. Se descrie drept o fire ambițioasă și puternică. Eda spune despre ea că este foarte comunicativă și este mereu pregătită să încerce lucruri noi.
Pe contul de Instagram, ispita se laudă cu nu mai puțin de 4000 de urmăritori. Din amalgamul de fotografii postate de ea, se pare că e pasionată de călătorii. De asemenea, se vede cu ochiul liber că nu se sfiește să se pozeze în ipostaze provocatoare.
Ispita și-a intrat în drepturi
La scurt timp după ce s-a dat startul reality-show-ului, bruneta a și făcut o victimă. Reimond a căzut în mrejele ispitei, iar cei doi au avut parte de un sărut pasional. Totodată, acesta a fost primul concurent care a căzut în păcat. Bărbatul a fost cel care a vrut să o sărute pe Eda, iar ea a acceptat fără nicio ezitare.