Emily Burghelea este în culmea fericirii. Vedeta a început să apară din ce în ce mai rar la televizor și să se dedice micuței sale. Spre surprinderea tuturor, blondina a demonstrat că poate îmbina cu brio viața de influencer cu cea de mămică și o face chiar foarte bine.
De mai bine de un an, Emily Burghelea experimentează unul dintre cele mai frumoase, dar și solicitante roluri. Vedeta a devenit mămică și, după cum spune chiar ea, este cel mai frumos lucru care i se putea întâmpla. Așa cum era de așteptat, programul și prioritățile lui Emily s-au schimbat radical, dar nu regretă asta.
Emily Burghelea a renunțat la petrecerile care se încheiau târziu în noapte. Acum, vedeta este așezată la casa ei și îi pune pe primul loc pe soțul ei, Andrei și pe fiica lor, Amedeea. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” este de nedespărțit de micuța ei și nu este de mirare că multe persoane o întreabă cum gestionează viața de cuplu.
Emily Burghelea trăiește o iubire adolescentină
Emily și Andrei sunt la fel de îndrăgostiți, în continuare, chiar dacă se concentrează mai mult asupra fetiței lor. Vedeta este în al nouălea cer alături de soțul ei și i se pare incredibil că sentimentele sunt la fel de intense, chiar și după atâția ani de relație. Din fericire, nu doar ea este o fire romantică, ci și Andrei.
De 1 Mai, Emily a fost surprinsă de soțul ei cu o excursie în Marbella. Vedeta nu își făcuse niciun plan și știa că va sta toată ziua alături de micuța ei. Se pare că Andrei a complotat cu mama lui, care a și avut grijă de Amedeea, iar cei doi porumbei au zburat către destinația de vis.
„Este pentru prima dată dupa un an și puțin când plecam doar noi doi într-o minivacanță. Am și uitat cum e! Mi se pare incredibil că încă am fluturi în stomac când mă uit în ochii lui.
Mă face să mă simt mereu ca o adolescentă ce-și întâlnește crush-ul! Pur și simplu te iubesc mult și îți mulțumesc că exiști! Ești bărbatul perfect și sunt extrem de fericită că ești tatăl copilului meu”, a scris Emily pe conturile de socializare.