Ilinca Vandici este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi.

Aceasta are o carieră fulminantă și, de fiecare dată, a vrut să se autodepășească. Acum, Ilinca poate spune că a ajuns în cel mai înalt punct al carierei sale. Dar, asta nu înseamnă că a uitat de unde a plecat.

Ilinca Vandici se numără printre „veteranele” industriei media de la noi. Încă de când a venit la Capitală, aceasta a avut lipici la public. Nu este de mirare că nu a trecut an fără ca aceasta să nu fie prezentă pe micile ecrane. Deși are la activ multe emisiuni, de departe, cea mai reprezentativă pentru ea rămâne „Bravo, ai stil!”.

Odată cu proiectul măreț de la Kanal D, Ilinca Vandici a avut ocazia să interacționeze cu fel de fel de oameni pricepuți în diverse domenii. Intrând zilnic în contact cu nume reprezentative din industria modei, Ilinca nu a stat degeaba. Prezentatoarea a furat meserie și sfaturi de la toți, iar în prezent, are un stil ireproșabil.

Au trecut mulți ani de când Ilinca Vandici a debutat în televiziune. De atunci și până în prezent, s-au produs multe schimbări în viața ei. Și-a întâlnit sufletul pereche și, între timp, a devenit și mămică. Însă, poate unele dintre cele mai notabile schimbări sunt cele fizice.

Cât de mult s-a schimbat Ilinca Vandici de la primele apariții TV. Până și ea a fost surprinsă!
social media

Ilinca Vandici a acceptat mereu schimbarea

În urmă cu mulți ani, Ilinca Vandici nu era la fel de stilată ca în ziua de azi. Vedeta nici nu avea acces la resursele din prezent, iar hainele de brand nu erau atât de prezente în garderoba ei. Imaginile cu ea de pe vremea aceea nu sunt cele mai fericite, dar Ilincăi nu îi este rușine cu ele. Din contră.

Vedeta consideră că acelea reprezintă adevărata ei evoluție. Chiar dacă startul nu a fost cel mai prietenos, rezultatul final îi inspiră pe mulți.

„Mi se pare că eram acolo cu 10 ani mai bătrână. Culoarea părului nu cred că mă avantaja, dar erau trendurile. Fiecare etapă, pentru că sunt o tipă pasionată de tot ce înseamnă moda, fiind și în lumina reflectoarelor, intotdeauna mi-am alimentat această necesitate de a arăta bine, de a fi la curent cu tot ce se poartă, cu tot ce-mi vine bine. Mie, la vremea respectivă, îmi plăcea. Credeam că sunt foarte draguță și foarte reușițică.”