Reclamă

Dorian Popa este unul dintre vloggerii care se poate lăuda cu cei mai mulți urmăritori din mediul online. Pentru a ajunge aici, acesta a trecut prin multe, iar greutățile din copilărie l-au motivat să lupte mereu pentru visul lui. În prezent, acesta poate spune că a ajuns în punctul în care doar culege roadele muncii sale.

Dorian Popa se numără printre artiștii care a înțeles că fanii joacă un rol împortant în dezvoltarea sa ca persoană publică. Tocmai de aceea, a decis să nu aibă niciun secret față de cei care îl urmăresc și îi sunt alături necondiționat, de ani de zile. Și poate că mulți tind să creadă că acesta a primit totul pe tavă, dar adevărul este cu totul și cu totul altul.

Copilăria lui Dorian Popa a fost marcată de greutăți, mai ales că acesta provine dintr-o familie simplă, din Constanța. Artistul a început să simtă și mai mult greul după ce tatăl său a murit, iar Mamișor a trebuit să se descurce cu toate din salariul modest de profesoară.

Cât de grea a fost copilăria lui Dorian Popa. Artistul a povestit totul cu ochii-n lacrimi
social media

Dorian, amintiri grele din copilărie

Tocmai de aceea, în prezent, Dorian Popa o pune mereu pe primul loc pe mamișor și face orice pentru ca ei să nu lipsească nimic. Artistul îi este recunoscător nu doar pentru felul în care l-a crescut și educat, ci și pentru suportul de care a dat dovadă, chiar și în momentele în care ei îi era greu, dar poate nu verbaliza asta.

„Mamișor a noastră s-a descurcat cu noi cu bănci, cu credite, cu chin. Și ce este și mai rău este că, din păcate, atâta timp cât tatăl nostru a fost lângă noi, am cunoscut viața bună și știi cât de nașpa este să știi viața bună și după să pici?! Mi-a dat mesaj tatăl nostru că și-a pregătit costumul negru și că așteaptă să se stingă și bunicul nostru ca să împărțim tot și să ne vedem frumos de drum, cu toții.”, a spus Dorian în podcastul Ilincăi Vandici.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro