Pentru a petrece sărbătorile de iarnă cum se cuvine, trebuie să ținem cont și de sfaturile medicilor nutriționiști, pentru a nu ajunge la indigestie, bombe calorice sau greutate nedorită. Iată cât cozonac trebuie să mânânci să nu ți se facă rău.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a vorbit, la ProTV, despre cât cozonac poate fi consumat de sărbători, pentru a nu ajunge victima exceselor alimentare specifice acestei perioade a anului.
Cât cozonac trebuie să mănânci să nu ți se facă rău
Atunci când vine vorba de cozonac, unul dintre puținele preparate care pot fi considerat sută la sută românesc, foarte mulți oameni sunt tentați să facă exces pentru că este foarte bun la gust. Totuși, excesele pot creat probleme:
„Cozonacul este specific românesc. Nu este nici chec, nici tort ci mai degrabă un produs de patiserie. Spre deosebire de pâine, care are în jur de 200 de calorii, cozonacul are puțin peste 300, asta dacă nu conține cantități mare de cremă.
Pentru micul dejun, o singură felie de cozonac lângă un pahar mare de lapte cald este de ajuns. Deși în mod normal nu reprezentă un pericol, el se poate transforma ușor într-o bombă calorică”, a declarat Mihaela Bilic.
Mihaela Bilic, detalii despre masa de Crăciun
Nutriționistul este de părere că risipa alimentară de Crăciun și Revelion rămân valabile ca și până acum, asta pentru că fiecare vrea să aibă o masă bogată. Iată ce trebuie să faci pentru a evita să arunci mâncarea.
„Cum calculăm porția corectă, de unde știm care e apetitul musafirilor, ce ne facem dacă rămâne masa goală?! Din postura de gazdă ai o frică, nu poți socoti doar 3 sarmale și o bucățică de carne de persoană, ce te faci dacă omul mai vrea o porție?
Culmea e că inversând rolurile, ca oaspete/invitat nu-mi amintesc să mă fi supărat vreodată pentru că s-au terminat sarmalele sau cozonacul la vreo sărbătoare- cel mult era semn că au fost delicioase, deci foarte apreciate.
Nimeni nu face o tragedie din mâncare, în afară de noi, când ne luăm prea în serios rolul de gazde, când vrem să demonstrăm prea mult, să-i copleșim pe invitați cu abundența de pe masa noastră”, a spus Mihaela Bilic, la România TV.