Reclamă
Reclamă

Magia sărbătorilor de iarnă se instalează ușor, dar sigur, iar unul dintre cele mai simbolice elemente ale Crăciunului este bradul de Crăciun. Află cât costă un brad de Crăciun anul acesta.

Fie că este natural sau artificial, bradul de Crăciun aduce o notă de prospețime și bucurie în casele noastre în timpul sezonului festiv. Dar, chiar și așa, costul unui brad de Crăciun poate face o adevărată gaură în buget.

De unde să îți cumperi brad de Crăciun

Există mai multe locații de unde poți cumpăra un brad de Crăciun, în funcție de preferințele tale. Poți merge la piețe și târguri de Crăciun sau la magazine de bricolaj pentru a achiziționa brazi naturali sau în ghiveci. Prețurile pot varia semnificativ în funcție de tipul și mărimea bradului, conform PlayTech.

Dacă preferi un brad artificial, îl poți găsi online sau în orice supermarket sau hipermarket. Este important de menționat că un brad artificial te va costa substanțial mai puțin decât unul natural. În plus, vei avea bradul pentru totdeauna, nu vei distrage mediul și vei face mai puțină mizerie.

Reclamă

Cât costă un brad de Crăciun în 2023

În anul 2023, prețurile pentru brazi naturali pot varia între 110 și 400 de lei. Cele mai mici prețuri se regăsesc de obicei la fermele de brad, unde poți să îți alegi bradul și să-l tai singur. Anul trecut, în aceeași perioadă, brazii de Crăciun se găseau la prețuri între 100 și 300 de lei.

Este important de menționat că prețurile tind să fie mai mici înainte de a începe oficial sezonul de Crăciun, adică în primele săptămâni ale lunii decembrie. Pe măsură ce ne apropiem de data de 25 decembrie, prețurile cresc, iar oferta poate deveni limitată.

Cât costă un brad de Crăciun anul acesta. Prețurile au crescut considerabil comparativ cu 2022
colaj substantial

Brazii naturali pot fi găsiți în mai multe varietăți, precum bradul norvegian, bradul argintiu sau bradul de Crăciun tradițional. Costul poate varia în funcție de tipul de brad, mărimea și forma acestuia. Cei mai bogați în crengi pot fi mai scumpi decât cei mai mici sau cu crengi mai rare și o formă nu atât de bine definită.

Cât costă brazii artificiali

Pe de altă parte, brazii artificiali au devenit o alternativă populară pentru cei care doresc să economisească bani pe termen lung și să evite curățenia post-sărbători. Prețurile pentru brazii artificiali pot varia între 50 și 300 de lei sau mai mult, în funcție de calitatea și dimensiunea acestora. Pot fi mai scumpi decât un brad natural mic, dar ai garanția că îl vei avea pentru totdeauna.

Beneficiile unui brad artificial sunt mai multe, de la felul în care se așează, la faptul că poți găsi un brad ideal pentru dimensiunile locului în care vrei să-l pui, varietățile de culori și forme, până la faptul că nu trebuie să faci curățenie după el și îl poți împacheta rapid, fără deranj.

Indiferent dacă alegi un brad natural sau unul artificial, costul poate crește pe măsură ce se apropie Crăciunul. Anul trecut, comercianții nu au redus prețurile nici măcar în ziua de 25 decembrie, preferând să arunce brazii decât să-i vândă cu un preț mai mic.

În plus față de prețul bradului în sine, ar trebui să iei în considerare și costurile suplimentare, cum ar fi suportul pentru brad, decorațiunile, luminițele și alte accesorii necesare pentru a-ți decora bradul într-un mod spectaculos.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro