Reclamă

Mădălina Pamfile și-a îndeplinit anul trecut una dintre cele mai mari dorințe. Vedeta și-a propus de mult timp să intre în domeniul afacerilor, dar, până acum, nu a găsit momentul potrivit. La finalul lui 2021, fosta parteneră a lui Radu Mazăre a anunțat că și-a deschis primul ei salon.

Mădălina Pamfile a revenit în atenția publicului odată cu participarea la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Emisiunea a fost primul ei proiect cu expunere media după o lungă perioadă în care s-a dedicat vieții de familie. Vedeta a renunțat la lumina reflectoarelor pentru a avea grijă de fetițele sale.

„Bravo, ai stil! Celebrities” a fost ca o gură de aer proaspăt pentru Mădălina. Aceasta a avut ocazia să le demonstreze tuturor că are abilități stiliștice și că formatul i se potrivește mănușă. Deși avea mari șanse să câștige titlul de „cea mai stilată femeie din România”, Pamfile s-a retras din motive personale.

Cât costă să își faci manichiura la salonul Mădălinei Pamfile. Daniela Crudu este o clientă fidelă a prietenei sale
Instagram

Daniela Crudu s-a pregătit pentru o vară incendiară

La scurt timp după ce a părăsit emisiunea, Pamfile a făcut un anunț pe care mulți fani îl așteptau. Vedeta și-a deschis primul ei salon, situat chiar în cartierul în care locuiește. „Amazon” by Mădălina Pamfile se află în cartierul Militar Residence, iar pragul lui a fost trecut de sute de femei.

Printre clientele Mădălinei se numără și Daniela Crudu. Fosta asistentă TV a mers recent să își facă manichiura la buna ei prietenă. Pentru acest sezon estival, Cruduța a ales o nuanță electrizantă de roz. Prețurile unui astfel de serviciu nu sunt deloc exagerate, ba chiar sunt în limitele pieței. Cele care își doresc unghii perfecte, trebuie să scoată din buzunar între 75 și 180 de lei.

„Sunt însărcinată cu un proiect nou. Și anume, un salon pe care vreau să-l deschid. Un salon cu tratamente corporale, faciale, manichiură, pedichiură, coafor. O să fie o chestie super-mișto. Și am început să alerg după câteva chestii și mi-a cam luat toată ziua. Sper să reușesc să duc la bun sfârșit planul. O să fie wow”, declara în urmă cu ceva timp Mădălina Pamfile pe Instagram.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro