Atunci când te gândești la venirea pe lume a unui copil cu siguranță mediul în care alegi pentru marele moment este extrem de important.

În ultimii ani, tot mai multe femei aleg să nască în maternități private din țară sau chiar din străinătate. Prețul unui pachet de naștere la privat este însă destul de costisitor în 2023. Astfel, nu oricine își mai permite să își aducă bebelușul pe lume într-o astfel de manieră.

Nașterea la privat sau la stat?

Dacă vorbim despre medicii din spitalele din România, cu siguranță balanța rămâne la mijloc între cele două variante. Asta pentru că în general, aceeași medici de la stat,de cele mai multe ori își desfășoară activitatea și la privat. Astfel, ai toate șansele să te bucuri de același profesionalism în ambele cazuri.

Dacă vorbim de dotări și logistică spitale, balanța înclină în mod cert spre maternitatea de stat. Asta pentru că multe dintre spitalele și maternitățile din România au lacune serioase la acest capitol. În timp ce în spitalele de stat se pune accent pe confortul și mediul în care pacientul își petrece experiența medicală, la stat, lucrurile stau diferit.

Totuși, în ultima vreme unele maternități din România au intrat pe mâini bune și au căpătat aproape aceeași imagine precum unele private. Un exemplu elocvent în acest sens este maternitatea din Brașov. Aceasta a fost recent renovată și dotată la standarde europene. Cele mai multe dintre mămicile care nasc în cadrul acestei unități se declară extrem de mulțumite de mediu, dar și de echipa medicală.

Pentru nașterea în cadrul unei clinici private din România, pachetele ajung și la 15.000 de lei.  Un buget aproape imposibil de alocat mai ales dacă privim spre salariul mediu din România. Puține sunt viitoarele mămici care își permit în 2023 luxul de a achita o naștere la stat.

Deși pachetul nașterii de la privat nu presupune alte costuri pentru mamă, tot este piperat pentru nivelul de trai din țara noastră. Mama primește din partea clinicii toate cele necesare pentru ea și bebeluș pe parcursul șederii. De altfel, noul născut beneficiază de analize și investigații medicale incluse în aceeași sumă.