Ne mai despart doar câteva zile până la startul verii, astfel că pachetele de vacanță pentru acest sezon estival au fost deja concepute.

Dacă în alți ani majoritatea turiștilor se orientează spre destinații din afara României litoralul romanesc devine în acest sezon, opțiunea numărul 1. Astfel cele mai multe dintre sejururile căutate de români sunt în mare parte la all inclusive.

All Inclusive Mamaia versus Nisipurile de Aur

Hotelierii au dat startul unor reduceri substanțiale de care turiștii se pot bucura. Astfel în această perioadă pot fi achiziționate vacante cu până la 70 la sută reducere. Cele mai multe dintre ele vizează prima parte a sezonului respectiv până pe data de 18 iunie.

În acest sens pentru o noapte la all inclusiv în Mamaia turiștii găsesc variante și cu 160 de lei pe noapte. În timp ce la regimul de cazare cu mic dejun sau demipensiune prețurile pot pleca chiar și de la 100 de lei pe noapte.

Sursa: Social Media

Dacă turiștii aleg să se îndrepte spre partea sudică a litoralului bugetul alocat este și mai mic. Acesta poate pornit chiar de la 57 de lei pentru o noapte de cazare. În plin sezon însă lucrurile se schimbă total. În luna mai o familie cu doi copii poate achita pentru o vacanță la all inclusiv pe litoralul romanesc chiar și câteva mii de euro. Bineînțeles prețul depinde de pachetul de cazare de numărul de stele al al hotelului sau de facilități.

În același timp pe litoralul bulgăresc la nisipurile de aur de exemplu pentru o vacanță la all inclusiv românii pot achita chiar și câteva sute de euro. Cele mai căutate dintre hotelurile din Bulgaria pentru astfel de oferte sunt cele de trei stele.

Agențiile de turism au înregistrat un număr record de rezervări mai ales pentru lunile iulie și august.