Reclamă

Cei de la Apple continuă să vină pe piață cu device-uri noi pentru utilizatori. În urmă cu câteva ore, la Cupertino, a avut loc evenimentul de prezentare al celor mai noi produse semnate de Apple. De departe, atracția a fost Apple Vision Pro, prima cască de realitate mixtă.

Așa cum și-au obșnuit deja utilizatorii, cei de la Apple organizează două mari evenimente pe an pentru a scoate toți așii din mânecă. De data asta, la evenimentul din Cupertino, echipa regretatului Steve Jobs a prezentat cele mai noi device-uri la care au lucrat în ultimele luni.

Din portofoliul lor a fost scoasă prima cască de realitate mixtă care se numește Apple Vision Pro și care promite să schimbe regulile jocului. Aceasta funcționează independent, pe baza unui chipset M2, în combinație cu noul cip R1. Dar, asta nu înseamnă că nu poate fi conectată și la alte dispozitive Apple.

Cât costă căștile de realitate mixtă lansate de Apple. Produsul a fost prezentat la evenimentul de la Cupertino
Wired

Își justifică sau nu Apple Vision Pro prețul astronomic

Casca Vision Pro va fi independentă și din punct de vedere al aplicațiilor. Casca vine cu propriul AppStore, de unde pot fi descărcate Safari, Photos, Messages, Maps, Apple Music şi FaceTime. Ba mai mult, încă din prima zi de lansare, pe ea va putea fi folosit Disney+.

Vision Pro este fabricată din aluminiu, sticlă şi fibră de carbon și foloseşte două ecrane microOLED 4k. Ceea ce o face specială este faptul că nu are un buton de pe care se poate opera. Întregul proces de control al ei se face pe baza gesturilor și a ochilor.

Însă, unul dintre marile dezavantaje pentru mulți este dat de autonomia bateriei. Casca Vision Pro are o autonomie de 2 ore. Cei care vor să prelungească viața ei, se pot conecta la o baterie externă. Căștile vor putea fi achiziționate începând cu 2024, la un preț de 3500 de dolari.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro