Alimentele s-au scumpit din ce în ce mai mult în România.

Drept pentru care, românii sunt nevoiți să scoată din buzunare sume exorbitante pentru a-și asigura mâncarea pe o singură lună.  De la pâine, la carne și de la legume, la fructe și dulciuri, se duc aproape 146 de euro lunar. 

Este cea mai mare sumă din regiune, având în vedere că întrece cu peste 25% valoarea din Cehia și cu 55% peste cea din Ungaria, potrivit Ziarului Financiar.

Unde se găsesc cele mai ieftine alimente

Cele mai ieftine cumpărături se întâlnesc în Bulgaria. Este cea mai săracă țară din UE, urmată apoi de România. Un locuitor vecin al țării noastre cheltuie în medie, 82 de euro lunar, pentru a-și cumpăra strictul necesar de mâncare. Inflația este una dintre cele mai mari probleme în prezent. Însă, acest fenomen s-a acutizat în acest an, în mod special. Antreprenorii și executivii din retail, inclusiv FMCG spun că prețurile s-au mărit la raft și cu 10%.

Cât cheltuie un român pe alimente într-o lună. Suma echivalează cu mai mult de jumătate din salariul minim pe economie
pixabay.com

Care sunt cele mai cumpărate produse

Anul trecut, prețurile nu au fost atât de diferite de cele din anul anterior. Drept urmare, un coș de cumpărături nu a diferit foarte mult, conform datelor Euromonitor. La finalul acestui an, însă, situația ar putea arăta altfel. Chiar dacă este de așteptat ca inflația să se tempereze, un lucru e cert. Aceasta nu se va mai întoarce curând la nivelurile minime de 2%.

Din totalul sumei lăsate la casele de marcat ale magazinelor, cea mai mare parte merge către carne (33% din total), în cazul românilor. Pâinea și produsele de panificație se află în egalitate. Legumele, lactatele și inclusiv ouăle reprezintă aproximativ 16% din bugetul acestora. Toate aceste lucruri i-au adus la disperare pe românii care nu se pot descurca lunar cu un salariu minim pe economie. Mulți dintre ei spun că aceste cheltuieli au ajuns să le lase „gaură” în buzunare, iar la final de lună, aproape să rabde de foame.