Reclamă

Nico este una dintre marile voci ale țării, fiind cunoscută și îndrăgită de fani. Aceasta a pornit de jos în cariera de muzicală, cântând într-un restaurant. Prin talentul și ambiția ei, a reușit să reprezinte România pe scena Eurovision alături de tenorul Vlad Miriță.

Nico a cântat la începutul carierei sale în restaurante și evenimente private, unde și-a lucrat vocea. Se bucură de această experiență pentru că a abordat mai multe genuri muzicale și a reușit să se plieze pe multe dintre ele. Talentul și ambiția au dus-o departe, ajungând chiar la Eurovision, ca reprezentantă a României. Aceasta a colaborat și alături de BUG Mafia pentru piesa „Cine e cu noi.”

Salariul era mic pentru efortul pe care îl depunea

Cântăreața a recunoscut că lucra și câte nouă ore pe zi, în perioada în care a cântat într-un restaurant. Salariul pe care îl lua era unul mic, la fel ca majoritatea din acea vreme și nu îi ajunge să facă prea multe cu el. Se bucură că vocea nu i-a fost afectată de la fumul de țigări pe care îl inhala zilnic.

Sursa foto: Social media

„Am cântat foarte mulți ani în restaurant și la evenimente private. Acolo pot spune că mi-am lucrat vocea, în sensul că abordam o plajă largă de genuri muzicale și aveam un repertoriu vast de piese preluate. Nu aveam pe atunci un repertoriu personal, așa că interpretam cu trupa piese din repertoriul românesc și internațional. Bineînțeles că aveau succes piesele lansate în perioada respectivă și evergreenurile.

Pot spune că am fost o norocoasă pentru că deși pe atunci se fuma în interior, vocea nu mi-a fost afectată. În ceea ce privește partea materială, era imposibil ca din sumele câștigate la aceste evenimente să poți să îi investești într-un studio. Nu-mi amintesc exact ce am cumpărat din primul salariu câștigat din muzică. Cu siguranță a fost ceva pentru fetița mea.”, a spus Nico într-un interviu pentru Ego.ro.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro