Reclamă

Bursucu a avut parte de multe schimbări în ultima vreme, însă, de departe, cea mai importantă și cea mai provocatoare este faptul că a devinit soțul cu acte în regulă al Andreei. Cei doi se iubesc de ani buni și au simțit că acum este momentul potrivit să își unească destinul în fața lui Dumnezeu.

Bursucu și Andreea au fost personajele principale ale celui mai frumos capitol pe care l-au scris împreună și anume, nunta lor. După mulți ani de relație, cei doi au oficializat povestea lor de dragoste așa cum se cuvine și anume, cu o nuntă pe cinste.

Evenimentul a fost planificat ca la carte, iar petrecerea a fost exact așa cum și-au imaginat-o cei doi miri. În ziua cea mare, Andreea a strălucit la propriu și la figurat, iar rochia de mireasă a fost una de basm. Pentru ca rochia să-i vină ca turnată și să atragă privirile tuturor, Andreea a apelat la nimeni altul decât Cătălin Botezatu.

Cât au costat verighetele lui Bursucu și ale Andreei. De rochia de mireasă s-a ocupat Cătălin Botezatu

Nașii cupluri sunt o familie de dezvoltatori imobiliari

Un alt aspect extrem de important pentru cei doi miri au fost verighetele. Cei doi nu s-au uitat deloc la bani și au vrut ca bijuteriile cu care își unesc destinele pe viață să fie unele speciale. Andreea și soțul ei au cumpărat verighetele de la celebrul brand Cartier și au plătit nici mai mult, nici mai puțin de 9.000 de euro pe el.

Petrecea a avut loc la un local superb din Constanța, iar invitații s-au simțit foarte bine. Bursucu a vrut să țină un discurs special în fața tuturor celor prezenți prin care i-a mulțumit Andreei că a apărut în viața lui și că au împreună două fetițe minunate.

Invitații alături de miri au petrecut până în zorii zilei, iar meniul a fost unul care i-a satisfăcut chiar și pe cei mai pretențioși, îmbinând preparatele tradiționale cu cele rafinate.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro