Prețurile la alimentele de bază au explodat în ultima perioadă, astfel că pâinea și uleiul au devenit un lux pentru majoritatea românilor. Specialiștii în economie au precizat că am ajuns să avem cele mai mari prețuri din ultimii 18 ani.
Luna ianuarie 2022 a adus noi scumpiri la alimente! Potrivit Institutului Național de Statistică, prețurile sunt acum mai mari cu 8,4%, în medie, față de începutul lui 2021. Din păcate, scumpirile nu se opresc aici, iar primăvară prețurile vor crește și mai mult.
Luna ianuarie 2022 a adus scumpiri masive la alimente
Prețurile tot mai mari ale alimentelor sunt cauzate de scumpirea enormă a gazelor și a energiei electrice. La finalul lui decembrie 2021, oamenii au plătit cu 50% mai mult pentru un metru cub de gaze, față de aceeași perioadă a anului 2020.
De la lună la lună vedem cum facturile mai mari se reflectă tot mai mult și în prețurile alimentelor, mai mari în ianuarie cu peste 7%, în medie, față aceeași lună a anului trecut.
Cel mai mult s-au scumpit pâinea și uleiul. Astfel, o franzelă a ajuns să coste 3 lei, iar un litru de ulei 10 lei. De asemenea, cartofii au o creștere de preț mare, la fel și făina și mălaiul. Legumele și zahărul s-au scumpit cu peste 10%, dar și alte alimente de bază, precum peștele, brânza și ouăle, pentru care trebuie să scoatem mai mulți bani din buzunar.
Pâinea și uleiul au devenit un lux pentru români
„Păi săptămâna trecută am făcut un plin, deci 350 de lei față de 200 și ceva anul trecut. Deci e ceva diferență. A ajuns o pâine din aia mică de la 1,8 lei la 2,5- 3 lei. Bătaie de joc. Uleiul de la 4 lei s-a făcut 10 lei.
O colegă mi-a făcut un calcul cu cât am pierdut în ultimii 3 ani de când nu mi s-a mărit salariul până în prezent. Numai din rata inflației și creștere a minimului pe economie. Eram într-o gaură de 600 de lei.”, a fost mărturia unui român, pentru Digi24.
În această primăvară, inflația va trece de 11%, în lipsa unor măsuri ale Guvernului, potrivit prognozelor BNR. Legumele și fructele ar urma să se scumpească cel mai mult.
„Dacă vorbim de producătorii autohtoni, aici există o presiune uriașă în acest moment pe costuri. De exemplu, avem informații că în acest moment producătorii de legume, de roșii care vor ieși undeva în lunile aprilie, mai, vor avea un cost mult mai mare decât cele de anul trecut pentru că evident facturile fermierilor sunt mult mai mari la utilități. Prețurile care existau acum trei-patru luni sunt nesustenabile în acest moment”, a declarat Vlad Macovei, Asociația Forța Fermierilor, notează stirileprotv.ro.