Reclamă

Dacă foarte multe persoane abia așteaptă momentul în care pot pleca într-o vacanță, cu siguranță Carmen Tănase nu face parte din această categorie! Actrița nu vrea să audă de vacanță! De altfel, nici nu a mai mers de trei ani de zile în concediu.

Mai exact, marea doamnă a teatrului românesc n-a mai fost în vacanță din momentul izbucnirii pandemiei de COVID-19 la noi în țară. Carmen Tănase mărturisește că în acea perioadă s-a consumat foarte mult din pricina faptului că nu avea activitate. Tocmai din această cauză în acest punct al vieții sale nu-și dorește să meargă în vacanță.

Carmen Tănase: „Să fie de lucru, asta e important”

Sursa: Colaj Substanțial

„Nu. N-am mai fost în vacanță de 3 ani, dinainte de pandemie. A venit pandemia și n-am mai putut merge, astă vară m-am mutat total, și în viață am făcut o schimbare radicală și după aceea am intrat în muncă și am zis că nu-mi mai doresc vacanță. Pentru că atât de tare am suferit când am stat degeaba și n-am lucrat, încât nu mă mai interesează vacanța. Să fie de lucru, asta e important.

Am stat mult. Și când stai mult și nu-ți faci meseria… Una e când știi că ai vacanță și după două săptămâni te întorci la muncă… și alta e când e nelimitat așa și nu știi ce se întâmplă cu tine. Și nu mai vreau asta.” a declarat Carmen Tănase pentru ciao.ro

În urmă cu câteva luni, Carmen Tănase a dat viața de oraș pe cea de la țară. Se bucură din plin de noua sa locuință și mărturisește că s-a acomodat mai repede decât ar fi crezut.

„Da, m-am acomodat nesperat de repede, deși eu sunt un animal de oraș. Sau, mă rog, eram un animal de oraș. Nu credeam eu niciodată că mă voi muta eu de tot la țară. Așa, îmi plăcea să mă duc, să stau 3-4 zile în liniște…

În clipa în care am decis am fost și convinsă că așa este cel mai bine, am găsit o casă pe care am simțit-o – în prima secundă – a mea. Cu greu am găsit-o.” a spus actrița pentru sursa citată anterior


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro