Doinița Oancea a participat pe scena „iUmor” unde a susținut un roast fabulos dedicat lui Carmen Tănase, prietena și colega ei alături de care a filmat peste 700 de episoade în telenovelele românești.

Doinița a stârnit mii de hohote de râs dar și lacrimi în rândul ascultătorilor. Însă, cel mai important moment a venit atunci când faimoasei Carmen Tănase i-au curs lacrimi de emoție pe față atunci a auzit cuvintele tinerei actrițe. 

Carmen face acum parte din juriul îndrăgitei emisiuni „iUmor” având rolul de găsi cel mai amuzant concurent al emisiunii. Atunci când Doinița Oancea a urcat pe scenă pentru a vorbi de omul ei de suflet, Carmen Tănase a izbucnit în lacrimi.

Legătura specială dintre Doinița Oancea și Carmen Tănase. Actrițele au izbucnit în lacrimi

A fost un roast fabulos, de-a răsul plânsul. După ce a provocat hohote de râs, Doinița Oancea a stârnit și lacrimi în jur. Carmen a fost de-a dreptul emoționată de cuvintele pe care i le-a adresat actrița și a izbucnit instant în lacrimi.

Se pare că cele două au avut o legătură extrem de specială, iar pentru Doinița Oancea, Carmen reprezintă un om deosebit, de suflet și de nădejde. În plus, și tânăra și-a stăpânit cu greu lacrimile. Iată ce a putut să spună actrița despre marea doamnă a teatrului românesc.

„Carmen, ești o ființă delicată, un om complex. Iar pe scenă ai un magnetism fabulos. Carmen Tănase a fost în meseria asta de actor, cel mai important punct de sprijin al meu pe care l-am avut vreodată. Am vrut să dau la facultate, m-a sprijinit, m-a ajutat să-mi aleg repertoriul, a repetat cu mine.

A fost acolo tot timpul! Vreau să vă spun că ea n-a renunțat niciodată la mine și datorită ei mi-am împlinit un mare vis. Aș vrea să spun astăzi: „Carmen, te iubesc cu egoism pentru că ești atât de bună pentru viața mea!” Aș vrea ca toți oamenii să știe că atunci când iei un om în brațe nu-i dai drumul niciodată. Pentru mine ai fost, ești și vei rămâne întotdeauna, mămica.”, a spus Doinița Oancea pe scena „iUmor”.

@video.clipuri1 Moment emoționant la iUmor – Doinita Oancea pentru Carmen Tănase #doinitaoancea #carmentanase #iumor #iumorromania #lacrimidefericire #beatmoment ♬ original sound – video.clipuri1