Carmen Harra este cunoscută pentru harul ei de a prezice viitorul. Vedeta nu prea a dat greș în afirmațiile sale, indiferent dacă au fost pozitive sau negative. De data asta, în centrul atenției sale au intrat Andra și Cătălin Măruță. Potrivit spuselor lui Carmen, viitorul lor nu arată deloc bine.
Carmen Harra a zguduit lumea mondenă cu cele mai recente afirmații. Vedetei îi place să prezică lucruri și este conștientă de talentul pe care îl are. Aproape că nu a existat eveniment important despre care să nu vorbească și, cel mai interesant, să se și adeverească vorbele ei. Acum, Carmen Harra a decis să facă câteva afirmații despre unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din România.
Andra și Cătălin Măruță sunt căsătoriți de peste 13 ani și au o familie superbă. Cei doi au construit foarte multe împreună, atât profesional, cât și personal. Artista a spus de foarte multe ori că relația ei este departe de a fi perfectă, dar este așa cum și-a dorit. Deși s-a speculat foarte mult pe baza unui posibil divorț între cei doi, atât Andra, cât și Cătălin au exclus din start această posibilitate.
Cuplul Andra și Cătălin Măruță nu mai este solid ca la început?!
Acum, siguranța lor de sine a fost spulberată de Carmen Harra. Femeia a făcut o serie de afirmații care îi va pune pe gânduri pe soții Măruță. Potrivit declarațiilor sale, Andra și Cătălin vor atinge un punct critic al relației și vor divorța. Surprizător, cea care va dori separarea va fi chiar Andra.
Lui Carmen nu i-a fost deloc ușor să spună astfel de lucruri, mai ales că este foarte bună prietenă cu Măruță. Harra nu s-a ferit, totuși, să sublinieze că prezentatorul de la PRO TV și-a dorit relația datorită poziției pe care o are Andra și nu datorită iubirii.
„El mi-a dat data lui de naştere şi cea a Andrei, în 2008. Atât ştiu că i-am spus, că se va căsători, va avea o fată şi un băiat, dar există şi pericolul unui divorţ generat de ea, nu de el. În mod simbolic, după 13 ani de căsătorie, pierde acest inel de logodnă. Ei sunt doi oameni a căror relaţie poate să fie extraordinară, dar se poate termina într-un dezastru.
El şi-a calculat această căsătorie. A ştiut exact, a proiectat în timp cum o să fie căsătoria cu Andra. Nu a existat o forţă magnetică între ei. El a gândit foarte bine această căsătorie şi a văzut o fată superbă, ambiţioasă şi a ştiut exact unde se duce. Ei nu sunt suflete pereche şi nu este nici relaţie karmică”, a declarat Carmen Harra, potrivit wowbiz.ro.