Carmen Harra este renumită în țara noastră, dar și peste ocean, ca fiind un foarte bun psiholog și terapeut. Încearcă pe cât posibil să aibă un stil de viață sănătos, așa că de data aceasta a dezvăluit fanilor ei ce obișnuiește să facă pentru a se menține în cea mai bună formă. Se pare că a preluat unul dintre marile secrete ale lui Dalai Lama și are un efect fabulos asupra organismului.

Carmen Harra a renunțat de tot la carne de aproximativ 25 de ani și mărturisește că se simte minunat. Nu a renunțat de tot la dulce, cu toate că zahărul este cel mai mare dușman al corpului.

„Eu nu mănânc carne de peste 25 de ani, deloc. Mi-am schimbat regimul pe vegetale. Trebuie din când în când şi puţin dulce, deşi cel mai mare duşman al organismului este zahărul. Greşeala pe care o facem noi e că mâncăm compulsiv, în exces, când suntem stresaţi sau emoţionaţi, mâncâm orice când venim de la serviciu.

Vedeta a reușit să scape de un număr mare de kilograme adoptând o dietă din care a exclus alimente precum, pâine, paste, dulciuri și uleiurile.

Am avut cu peste 20 de kilograme în plus. Am eliminat pastele, pâinea, toate dulciurile, uleiurile, care contribuie la numărul de calorii. Grăsimea e foarte rea pentru organism, produce colesterol, arteroscleroză, probleme de inimă… Problema e că oamenii nu se iubesc pe ei. Dacă şi-ar schimba starea de spirit şi-ar schimba viaţa şi ar trăi mai mult”, a spus Carmen Harra.

social media

Secretul preluat de la Dalai Lama

Carmen Harra a dezvăluit tinctura minune pe care o prepară după rețeta preluată de la Dalai Lama. Este compusă din ingrediente simple, care sunt la îndemâna oricui, dar care are efecte miraculoase asupra întregului organism.

„Am învăţat asta de la Dalai Lama. Luaţi două lămâi întregi, le stoarceţi într-un pahar, se pun peste 4 linguri de miere de albine, o lingură de bicarbonat de sodiu, 4 căţei mari de usturoi tocat. Totul se pune 7 zile la macerat şi se ia zilnic, dimineaţa, o linguriţă. Eu aşa trăiesc şi nu am avut niciodată vreo problemă. În viaţă trebuie să previi, nu să aştepţi să ţi se întâmple”, a precizat Carmen Harra.