Carmen Grebenișan și-a văzut visul împlinit. Frumoasa vedetă și partenerul ei de viață, Alex Militaru și-au unit destinele, în urmă cu doar câteva zile. Ea nu și-a ținut fanii prea mult pe jar și a postat o mulțime de imagini din ziua cea mare, iar recent a dat și o serie de declarații despre cununia civilă.
Carmen Grebenișan, în culmea fericirii
Vedeta a fost foarte agitată, deoarece ea s-a ocupat de organizarea întregului eveniment, impunând chiar și un dress code pentru cei care au luat parte le petrecere. Bineînțeles, că ei au respectat dorințele sale, iar evenimentul a ieșit mult mai bine decât s-ar fi așteptat influencerița.
„A fost mult mai frumos decât îmi imaginam! M-am întors cu spatele și le-am spus că dacă mă fac să plâng o să stau cu ochelarii de soare și seara. Lumea nu și-a dat seama dacă a fost cununia sau doar nunta pentru că noi am făcut o combinație între nuntă și cununie, doar că nu a fost nimic religios.”,a declarat Carmen Grebenișan.
A fost una dintre cele mai frumoase zile din viața ei și, într-un fel sau altul, vedeta împreună cu soțul ei au încercat să facă o combinație între cununia civilă și nuntă, deși nu s-au cununat și religios. Ei nu i-a venit să creadă că se mărită decât în momentul în care acest lucru s-a întâmplat, deoarece se vedea încă o puștoaică de 20 de ani.
„În ultimele zile am fost destul de ocupată cu organizarea și n-am reușit să resimt farmecul momentului. Am resimțit asta doar în momentul în care ne-am îndreptat spre primărie și am spus mamă nu-mi vine să cred că facem treaba asta! Mi se părea că eu încă sunt puștoaica aia de 20 de ani, deși acum fac 30, mă gândeam că ajung în punctul acesta, mă mărit!”, a mai zis vedeta.