Carmen Grebenișan este mai fericită ca niciodată. După întoarcerea din Asia, prietena Alinei Ceușan și-a găsit sulfetul pereche. Influencera s-a mutat la casa ei, atât la propriu, cât și la figurat. Aceasta l-a cunoscut pe Alex Militaru și a fost dragoste la prima vedere.
Carmen Grebenișan, primele detalii despre nuntă
Carmen Grebenișan și Alex nu au stat prea mult pe gânduri, așa că s-au mutat împreună și s-au logodit. Nașii lor au fost nimeni alții decât Alina și Raul Tisha, bunii lor prieteni. După ce au petrecut acum câteva luni la petrecerea de logodnă, Carmen a aruncat bomba. Influencera are de gând să se căsătorească religios.
Carmen Grebenișan și Alex respectă tradițiile și vor să organizeze și cununia religioasă. Cei doi sunt conștienți că pandemia îi cam încurcă, dar Carmen știe cum vrea să arate marele eveniment din viața ei. Aceasta și-a planificat în detaliu evenimentul, iar acum așteaptă momentul oportun.
„Lucrurile importante am ales să le pun în aceeași dat: logodna, cununia civilă și nunta, ca să nu uităm.(…) Nunta ar trebui să aibă loc în anul 2023. Nu m-am uitat în calendar când pică. Oricum se întâmple, dacă vrei să se întâmple și o să iasă, dacă vrei să iasă.”, a declarat Carmen la Teo Show.
Carmen Grebenișan regretă ca pandemia nu i-a permis să organizeze petrecerea anul acesta, dar tot răul spre bine. Aceasta este conștientă că are o familie numeroasă, prieteni mulți și este destul de greu să îi aducă la comun pe toți.
”Vreau să vină tot alaiul. Avem foarte multe rude, cel puțin soțul meu are multe rude și trebuie să vină toată lumea. Nu putem să alegem. Am ales să facem treaba asta peste vreo doi ani când va fi 100% sigur că putem face toate nebuniile pe care le dorim. O să fie ceva diferit.”, a declarat Carmen Grebenișan în cadrul unei emisiuni TV.