Carmen de la Sălciua este în prezent una dintre cele mai îndrăgite artiste din sfera muzicii de petrecere. Artista scoate hit după hot, iar piesele ei ajung rapid în trending pe Youtube. Deși se bucură de acest succes nebun, cântăreața se visează în viitor făcând cu totul altceva decât muzică.
Ce job ar alege după cariera în muzică?
Carmen de la Sălciua a fost invitată la unul dintre cele mai noi emisiuni realizate online. Moderatorul acesteia este nimeni altul decât renumitul preot antreprenor, Dinu Criste. Artista și-a deschis sufletul în fața interlocutorului și a vorbit despre viața personală fără perdea.
Carmen a mărturisit că se simte norocoasă pentru darul primit de la Dumnezeu prin timbrul vocal pe care îl are. Totodată, artista a dezvăluit că deseori, prin munca pe care o are, cântând publicului, simte că ar îndemna la păcat. Mai exact, vedeta a precizat că de la a asculta muzica de petrecere, la beție și chiar preacurvie, ar putea fi doar un pas. Multe persoane putând aluneca ușor pe această pantă descendentă, după chiar și în timpul unui eveniment unde artista ar cânta.
„Cred că Dumnezeu mi-a dat vocea să îi cânt Lui, iar eu acum le cânt oamenilor. Sunt sigură că uneori oameni pot fi împinși spre păcat ușor. Mai ales la o petrecere”, a mărturisit cântăreața.
Mai mult, având această teamă, Carmen a mărturisit că se străduiește să compună piese care să-i îndemne pe oameni să ducă o viață curată. Deseori în melodiile interpretate, aceasta vorbește despre Dumnezeu.Carmen a dezvăluit ce meserie visează să aleagă atunci când va apuca pe alt drum profesional. Vedeta visează să ajute oamenii, prin prisma cunoștințelor ei despre Dumnezeu, smerenie și fapte bune.
„Visez să am undeva în munți o căsuță unde să primesc oamenii și să le vorbesc despre Dumnezeu așa cum Îl văd eu.”, a mai adăugat cântăreața.
De altfel, în numeroase postări de pe Instagram, Carmen își îndrumă fanii care apelează la sfaturile ei, spre credință. Artista a dezvăluit în trecut, tot în mediul online că și-ar dori să devină psiholog pentru a-i ajuta pe cei din jur.