În urmă cu o lună, Carmen de la Sălciua a fost cerută în căsătorie. Artista a spus cel mai important „Da” din viața ei, iar în curând va avea loc nunta. Vedeta deja a început să facă planuri pentru marele eveniment, având în vedere că în acest an va ajunge în fața altarului.
Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș trăiesc de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste. Deși cei doi au avut un început de relație destul de zbuciumat, însă acum pare că apele s-au mai liniștit, iar aceștia sunt gata să își întemeieze o familie. Artista a declarat că anul acesta va avea loc cununia religioasă, iar nunta este programată pentru anul viitor.
„Anul acesta eu am foarte multe evenimente și nu știu cum ne vom sincroniza să facem, dar îmi doresc să facem cununia religioasă întâi și abia după nuntă, la anul, când o să am eu mai mult timp liber.(…) Încă nu ne-am gândit la cine ne va cânta la nuntă.
Acum urmează să mergem într-un concediu, avem nevoie de relaxare și poate dacă vom veni de acolo cu forțe proaspete vom lua și decizii. Nu este o vacanță romantică, vom merge în concediu în Ierusalim ”, a declarat Carmen de la Sălciua, potrivit WOWbiz.ro.
Carmen de la Sălciua, cerere în căsătorie
În urmă cu o lună, atunci când se afla alături de iubit în Dubai, Carmen de la Sălciua a fost cerută în căsătorie. Momentul a fost unul special și fost pregătit până la ultimul detaliu de către Marian Corcheș.
„Toată ziua am umblat și ne-am plimbat până au început să mă doară picioarele. I-am spus că ar fi bine să ne întoarcem la hotel. A fost o zi plină! Dar el tot trăgea de timp… fără să știu că de fapt la hotel se pregătea «The big surprise». Personalul de la hotel a amenajat totul într-un mare fel. Și totul a fost pregătit așa cum le-a spus el.
În cameră am găsit lumânări multe, baloane, un buchet de flori, o baie plină cu spumă, trandafiri pe jos…știam că asta urmează. Ceva îmi spunea că destinul meu trebuia să întâlnească acest moment. Și el a fost actorul pregătit de Dumnezeu pentru rolul de iubit, prieten, confident și cu ajutorul lui…un soț și un tată iubitor pe viitor.”, a spus Carmen de la Sălciua.