Recent, Carmen de la Sălciua a împlinit frumoasa vârstă de 34 de ani. Artista a dorit să se afle în pelerinaj de ziua sa. Așadar, aceasta și-a sărbătorit ziua de naștere pe Muntele Athos. Ea a vorbit și cu familia sa despre experiența pe care a avut-o acolo.
În ziua în care Carmen de la Sălciua a împlinit 34 de ani, artista se afla în pelerinaj. Ea a ales să-și serbeze ziua de naștere în acest loc sfânt, unde toți creștiniii ortodocși vin să se roage. Iată care a fost cel mai frumos moment pentru aceasta.
CITEȘTE ȘI: Ce părere are Carmen de la Sălciua despre vedetele din România. Artista a fost radicală! FOTO
Carmen de la Sălciua, pe Muntele Athos de ziua sa
Carmen de la Sălciua a postat pe rețelele de socializare mai multe poze cu ea din acest loc sfânt. De asemenea, artista le-a spus fanilor faptul că dorința sa era de fapt de a păstra această experiență secretă.
În cele din urmă, având în vedere că este foarte activă pe rețelele de socializare, artista a împărtășit cu fanii săi momentul pe care îl descrie ca fiind „cea mai mare bucurie”.
„Aș fi vrut să rămână o taină ce am trăit în acest pelerinaj, dar cu toate acestea nu m-am putut abține să nu postez câte ceva. (…) Am vrut să îmi sărbătoresc ziua pe tărâmul Credinței Ortodoxe: Athos! M-ați întrebat dacă am intrat pe munte. Femeilor nu le este permis să intre. Singura stăpână a muntelui este Maica Domnului. Grupul de femei … am vizitat mănăstirile la care am avut acces și cea mai mare bucurie am avut-o pe mare, când a coborât Gheronda din munte cu Brâul Maicii Domnului, la care ne-am închinat!”, le-a spus Carmen de la Sălciua fanilor ei, pe InstaStory.
În luna mai al acestui an, artista a mers împreună cu soțul și viitoarea soacră în Ierusalim. Un lucru este cert, cântăreața are un loc special în viața sa pentru credință.