Reclamă

După ce au apărut mai multe zvonuri cum că artista Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp și-au spus din nou adio, iată că acum apar informații noi în acest caz. Se pare că vedeta a ajuns din nou în brațele fostului, iar bărbatul are primele declarații.

„Nu, nu este adevărat nimic! Nu mai ştiu nimic din ce face ea acum. Acestea sunt nişte minciuni. Probabil cineva nu are ce face.”, a povestit acesta.

Şi pentru că a vrut să pună capăt acestor speculaţii, bărbatul a povestit exact cum stau lucrurile între el şi Carmen.

„Eu şi Carmen nu am mai vorbit deloc din vară, de când am încheiat relaţia. Nu se pune problema de împăcare. Ea e pe drumul ei, eu pe al meu.”, a mai precizat fostul iubit al lui Carmen de la Sălciua.

După împăcarea cu artistul Culiță Sterp, Carmen de la Salciua a postat pe pagina ei de socializare un mesaj emoționant ce a ajuns imediat la inimile fanilor.

„​Atunci nu credeam, însă timpul coace cireșele…cum e o vorbă! Am crezut cu tărie în deznodământul acestei căsnicii! Ceva…mai puternic decât mine a lucrat în sufletul meu și mi s-au schimbat ideile! Atunci am acceptat să vină în viața mea ce îmi era probabil predestinat să vină! Și așa s-a produs împăcarea!”, scria bruneta pe contul ei de Instagram.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro