Carmen de la Sălciua reușește mereu să-și impresioneze fanii cu postările ei din mediul online. Recent, Carmen a postat o poză din vacanță, de la piscină. În cele din urmă, o fană nu a ezitat să lase un comentariu mai răutăcios la postarea artistei.
Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară. Piesele ei ajung rapid printre primele locuri în trending. Drumul spre succes nu este ușor, iar pe lângă acest fapt, Carmen trebuie să le țină piept și fanilor răutăcioși.
Comentariul unei fane la poza postată de Carmen pe rețelele de socializare
Penultima postare a artistei se pare că a deranjat-o puțin cam tare pe o fană a artistei. Carmen de la Sălciua a ales să-și petreacă concediul în Dubai. Ea este foarte activă pe rețelele de socializare, mai ales pe contul său personal de Instagram.
Fiind în Dubai pe o vreme călduroasă, desigur că artista nu a putut să rateze ocazia de a se răcori puțin la piscina hotelului unde era cazată. Așadar, fiind la piscină, a ales să facă și o poză pentru a o posta pe Instagram.
În poză artista purta un costum de baie foarte colorat și stătea pe marginea piscinei. Însă, o fană a observat un lucru bizar la îndrăgita artistă și nu a ezitat să comenteze.
„Cam mare gogoșica”, a fost comentariul unei fane lăsat la poza postată de Carmen.
Desigur că acesta nu este singurul comentariu răutăcios de care artista a avut parte. În urma cu ceva timp, s-a creat o dezbatere pe rețelele de socializare, în urma unei poșete pe care Carmen o purta destul de des.
„Mai schimbă și tu poșeta”, a fost comentariul unui internaut.
Cu toate acestea, Carmen de la Sălciua nu bagă de seamă gura rea a lumii și se bucură de viață în continuare.