Reclamă

De ceva timp, Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș formează un cuplu. Relația celor doi a fost destul de controversată inițial, având în vedere că bărbatul era căsătorit. Însă, lucrurile s-au rezolvat repede, divorțul a venit, iar relația celor doi și-a continuat cursul. Acum, aceștia sunt pregătiți să își întemeieze o familie și nu intenționează să mai stea mult pe gânduri.

Carmen de la Sălciua nu a ascultat de gurile rele, a avut încredere în partenerul ei și pare că a tras lozul câștigător. Relația artistei este una înfloritoare, iar în urmă cu doar câteva luni a fost cerută în căsătorie. Totul s-a întâmplat în Dubai, iar momentul a fost organizat ca la carete de Marian Corcheș.

După ce artista a spus „Da”, acum cei doi se gândesc la nuntă și la întemeierea unei familii. Mai mult, Carmen de la Sălciua își dorește să devină și mămică. Artista a declarat că este posibil ca dorințele sale să se îndeplinească anul viitor și așteaptă cu nerăbdare să vadă dacă totul se va materializa.

„Singurul lucru despre care voi mai vorbi va fi venirea pe lume a unui copil. Atunci când va fi, când va da Dumnezeu. Nu știu dacă la anul avem nuntă și copil, dar îmi doresc! Doamne ajută.”, a declarat Carmen de la Sălciua, potrivit fanatik.ro.

(CITEȘTE ȘI: Carmen de la Sălciua și Marian Corcheș, mai mândri ca niciodată. Artista și logodnicul ei au fost nași de botez FOTO)

Carmen de la Sălciua are planuri mari! Artista își dorește să facă nunta anul viitor și să devină mămică
Social media

Carmen de la Sălciua, gata de nuntă

Cum cerere în căsătorie a fost făcută, acum Carmen de la Sălciua se pregătește de nuntă. Vedeta se imaginează în rochie de mireasă, însă nu știe exact cu își dorește să arate marele eveniment. Pe de o parte i-ar plăcea și o nuntă ca în povești, cu numeroși invitați și o petrecere de zile mari.

Însă, și ideea unei nunți micuțe, discrete, alături doar de persoanele foarte importante din viața ei ar încânta-o. Mai are timp să se hotărască, cert este un singur lucru, acela că își dorește și visează la o viață lângă partenerul ei.

„Bărbatul de lângă mine are cele mai bune intenții la adresa mea. Simt asta! Ca atare, am deschis subiectul, dar nu știm încă detaliile mari, importante. Nu pot spune acum nici dacă mi-ar plăcea o nuntă mare, ca-n povești, cum se mai spune, sau una restrânsă, doar în familie.”, declara Carmen de la Sălciua.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro