Carmen Brumă a mărturisit pe Instagram prin ce a fost nevoită să treacă.

Partenera de viață a lui Mircea Badea a fost amenințată cu moartea în repetate rânduri. Mai grav este că inclusiv copilul ei a fost vizat în valul de răutăți care au venit spre ea. Ea a povestit că totul s-a întâmplat din cauza relației pe care o are.

Mircea Badea, ținta dușmanilor

Carmen Brumă este iubita controversatului jurnalist Mircea Badea de peste 10 ani. Cei doi au împreună un băiețel și alcătuiesc o adevărată familie deși nu au dorit să ajungă neapărat în fața ofițerului stării civile.

Recunoscută ca fiind un adevărat „guru” în materie de sport, nutriție și stil de viață, mama copilului lui Mircea Badea s-a concentrat mereu spre această direcție în relația cu publicul. Deși nu s-a implicat vreodată în scandaluri media, multe dintre ele avându-l protagonist pe iubitul ei, Carmen nu a fost ferită de ura oamenilor.

Ea mărturisește că acum a devenit imună atacurilor dese pe care le primește mai ales în mediul online, tocmai pentru că are în spate experiența marcantă a amenințărilor. Vedeta le-a explicat urmăritorilor ei că atât ea cât și fiul ei au fost ținta unor amenințări cu moartea. Carmen a precizat că cei care îi voiau răul se arătau mereu puși în temă cu detalii legate de viața ei.

„Primeam amenințări foarte clare: ‘Știu că ieși la ora x de acolo. Te aștept și vei vedea ce se va întâmpla’.” a povestit iubita lui Mircea Badea.

Carmen Brumă, amenințată cu moartea! Cine îi vrea răul partenerei lui Mircea Badea?

Vedeta a menționat că s-a adresat organelor competente însă nimeni nu a luat vreo măsură în acest sens. Carmen este de părere că tăvălugul de răutăți pe care l-a primit are legătură directă cu Mircea Badea, tatăl copilului ei.

„Tot ce primesc acum pe Instagram la capitolul răutăți nu mă mai interesează. Mi-am „furat-o” de multe ori din cauza megastarului (n.r Mircea Badea) și sunt obișnuită.”, a spus aceasta.

A fost prima asistentă TV din România

Chiar dacă puțină lume își amintește Carmen Brumă alături de prietena și fosta ei colegă, Adina Halas, au fost primele asistente TV din România. Ambele erau extrem de apreciate pentru posturile lor, dar și pentru implicarea în cadrul proiectelor TV din care făceau parte.

 

Cele două erau seară de seară în platoul emisiunii „Noaptea târziu” moderată de Mircea Badea. Anii s-au scurs, iar cele două celebre vedete au luat-o pe drumuri diferite în carieră. Cu toate acestea, Carmen și Adina au rămas prietene pentru totdeauna. Mai mult, soarta le-a oferit mai târziu surpriza de a fi amândouă mame de băieți.